Irma face praf Caraibele. Miami se pregăteşte de dezastru

La numai o săptămână după ce uraganul Harvey a devastat Texasul cu inundaţii severe, uraganul de categoria 5, Irma, a început să traverseze câteva insule din Caraibe.
Uraganul Irma
Uraganul Irma (Nasa)

Daunele iniţiale ale uraganului Irma, unul dintre cele mai puternice din istorie, au putut fi observate miercuri în Barbuda, o insulă aflată la est de Puerto Rico.

Vânturile puternice au smuls acoperişul unei secţii de poliţie, determinând personalul să se adăpostească într-o staţie de pompieri din apropiere. Comunicarea cu insula a fost întreruptă din cauza calamităţii, potrivit Associated Press.

Autorităţile din Antigua şi Barbuda i-a atenţionat pe locuitori să-şi caute un loc unde să se adăpostească din calea "atacului devastator" al uraganului Irma într-o declaraţie care s-a încheiat cu: "Fie ca Dumnezeu să ne aibă în pază pe toţi".

Ultima previziune a Centrului Naţional de Uragane pentru Irma precizează că furtuna de categoria 5 ar putea trece chiar peste Miami înainte de a se îndrepta spre coasta de est a Floridei. Cu toate acestea, furtuna este suficient de amplă şi puternică pentru a afecta majoritatea teritoriului statului chiar de la distanţă.

Uraganul Irma
Uraganul Irma (Nasa)

Deşi este prea devreme să se ştie cu certitudine traiectoria furtunii, prognoza sugerează că Irma va lovi sudul Floridei duminică. Drept urmare, oficialii, atât cei americani, cât şi cei ai statelor afectate de uragan, îi îndeamnă pe oameni să se pregătească pentru situaţii de urgenţă şi să procure provizii.

Uraganul Irma
Uraganul Irma (Nasa)

Uraganul de categoria 5 se manifestă prin vânturi puternice, de cel puţin 157 mph. Ultimele măsurări sugerează că vânturile susţinute de furtună depăşesc acum 185 mph, deşi au fost înregistrate rafale la peste 215 mph. Acest lucru face ca Irma să fie cel mai puternic uragan măsurat vreodată în Oceanul Atlantic, în afara Mării Caraibelor sau din Golful Mexic, unde uraganul Allen deţine recordul. Unele relatări recente au constatat că Irma încă se intensifică.

Trei cetăţeni români se află pe insula St. Martin şi nu mai pot fi contactaţi în urma uraganului Irma.

Ambasada României la Washington a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile din St. Martin, pentru a verifica situaţia acestora. De asemenea, prin intermediul Ambasadelor României la Paris şi Haga, au fost efectuate demersuri pe lângă autorităţile franceze, respectiv olandeze, pentru obţinerea de informaţii privind existenţa unor cetăţeni români în zona afectată.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, comunicarea cu autorităţile din zona afectată se efectuează cu dificultate. Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice, este pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură