Istoria virală a papagalului care a fost muşcat de un şarpe, împuşcat şi răpit

Freddy Krueger
Freddy Krueger (Grădina Zoologică Cascavel/Ilair Dettoni)

Freddy Krueger este un papagal neobişnuit şi de aceea povestea lui a devenit virală în Brazilia. Pasărea a reuşit să se întoarcă singură la grădina zoologică unde trăieşte, în Cascavel, sudul Braziliei, la trei zile după ce a fost răpită într-un jaf armat, la 16 aprilie.

Papagalul a fost găsit lângă cuşca pe care a ocupat-o în ultimii patru ani

În momentul în care a fost „răpită“, pasărea se recupera într-o unitate de tratament de ceea ce medicii veterinari din grădina zoologică au crezut că a fost o muşcătură de şarpe: a sângerat până era aproape să-şi piardă viaţa.

Dar pasărea s-a confruntat cu multe alte necazuri. Înainte de a fi transferată la grădina zoologică, trăia în mijlocul unui grup de traficanţi de droguri, care îl considerau o mascotă. În timpul unei operaţiuni a poliţiei, în 2015, papagalul a fost împuşcat în faţă. O parte din cioc i-a zburat şi a rămas orb de ochiul drept.

Ca urmare a desfigurării suferite, a fost numit Freddy Krueger (personaj din filmul A Nightmare on Elm Street). După toate acestea, cum era de aşteptat, papagalul nu a fost prea prietenos atunci când hoţii l-au furat din grădina zoologică în aprilie.

Comerţ ilegal profitabil

Poliţia crede că hoţii l-au eliberat pe Freddy observând că avea o deformaţie. "Ar fi putut fi greu de vândut şi papagalul ar fi putut fi recunoscut, de vreme ce Freddy este destul de uşor de identificat", a declarat, pentru BBC, Ilair Dettoni, directorul grădinii zoologice.

Traficul de animale este una dintre cele mai profitabile forme de contrabandă în Brazilia. Experţii de la Renctas, un ONG specializat în traficul de animale, estimează că, în Brazilia, comerţul ilegal se ridică în jurul cifrei de 3.000 de milioane de dolari pe an.

„Încă nu ştiu dacă Freddy este norocos sau ghinionist“, afirmă Dettoni.

Directorul grădinii zoologice crede că Freddy nu s-a lăsat furat fără să opună rezistenţă hoţilor, deoarece au găsit urme de sânge uman lângă unitatea de tratament unde se recupera.

"Este o pasăre nebună şi nimeni nu se pune cu ea, aşa cum şi-au putut da seama hoţii", a spus directorul grădinii zoologice.

De fapt, încă de când a ajuns în grădina zoologică, Freddy a manifestat un comportament violent faţă de alte păsări şi a trebuit să trăiască într-o cuşcă separată din prima zi.

"Nu este de glumă, o dată aproape că a ucis un alt papagal", spune Dettoni.

Răpirea lui Freddy nu este primul incident legat de animalele din oraşul Cascavel. Din grădina zoologică au fost furaţi aligatori şi alţi papagali deoarece aceasta nu are buget suficient pentru a pune în aplicare măsuri eficiente de securitate. Nu există camere video CCTV şi sunt doar trei ofiţeri de poliţie care monitorizează cele 340 de animale adăpostite în 18.000 de metri pătraţi de teren.

"Poate că istoria lui Freddy va face persoanele să fie mai interesate de grădina zoologică. Am putea primi cu siguranţă mai mulţi vizitatori", a spus acesta.