Italia acceptă debarcarea imigranţilor temporar, pe durata negocierilor cu UE

După ce operaţiunea UE de salvare a imigranţilor din Mediterană a fost suspendată temporar deoarece Italia a ameninţat că nu permite debarcarea imigranţilor salvaţi în porturile sale, acum Roma a oferit Bruxelles-ului 5 săptămâni să găsească o soluţie, perioadă în care permite debarcarea imigranţilor.
Ambarcaţiune cu imigranţi şi refugiaţi se află în largul insulei italiene Lampedusa, 24 mai 2017.
Ambarcaţiune cu imigranţi şi refugiaţi se află în largul insulei italiene Lampedusa, 24 mai 2017. (Chris McGrath/Getty Images)

Italia a acceptat luni să primească imigranţi salvaţi de ambarcaţiuni ale misiunii maritime UE în Mediterană, cel puţin în următoarele săptămâni, până când blocul poate conveni asupra modului de distribuire a imigranţilor.

Ministrul italian de Externe, Moavero Milanesi, a afirmat după discuţii desfăşurate luni la Berlin împreună cu omologul său german, Heiko Maas, că Roma va permite navelor misiunii Sofia cu imigranţi la bord să ancoreze în porturile italiene pentru următoarele cinci săptămâni, până când discuţiile la nivelul UE se vor concretiza înt-o nouă soluţie, potrivit Deutsche Welle.

Italia a cerut revizuirea misiunii Sofia, care urmăreşte să oprească traficul de imigranţi în Mediterană, întrucât termenii acesteia cer ca imigranţii salvaţi să fie în mod automat debarcaţi în porturi italiene.

Milanesi a precizat că Italia doreşte “să modifice normele operaţionale pentru a evita situaţia în care toate persoanele salvate să ajungă într-o singură ţară”.

Săptămâna trecută, Italia a afirmat că nu va mai permite navelor care participă la această misiune să debarce imigranţi în porturile sale.

Anunţul a dus la retragerea temporară de pe mare a navelor implicate în operaţiune pentru a preveni situaţia în care imigranţii salvaţi să nu aibă unde debarca.

Maas a declarat că Germania înţelege situaţia Italiei, care “a fost lăsată pe cont propriu” să se descurce cu imigranţii sosiţi în UE.

“În acelaşi timp, ne aşteptăm ca toate statele UE să respecte acordurile existente. Operaţiunile de salvare de pe mare reprezintă una dintre prevederile acordului”, a precizat Maas, adăugând că Spania a înlocuit Italia în poziţia de principal punct de sosire al imigranţilor care traversează Mediterana.

“Dacă ţările mediteraneene cer solidaritate europeană, atunci ele au un aliat în Germania”, a adăugat Maas.

Cercurile politice şi de securitate ale UE s-au întâlnit vinerea trecută pentru a discuta despre problema imigraţiei şi au căzut de acord să desfăşoare o “revizuire strategică” a liniilor directoare ale Operaţiunii Sofia.

Misiunea a fost lansată în 2015 ca o operaţiune împotriva traficului de persoane. Dar de atunci, operaţiunea maritimă a adus în porturile italiene aproximativ 50.000 de imigranţi salvaţi în largul mării.

O parte a Operaţiunii Sofia implică pregătirea şi echiparea pazei de coastă libiene, care a preluat conducerea în privinţa interceptării imigranţilor şi returnării lor în Libia.

Drept urmare, numărul imigranţilor sosiţi în Italia a scăzut la aproximativ 17.000 până acum în acest an. Italia a acceptat aproximativ 700.000 de imigranţi şi refugiaţi începând cu 2013, majoritatea lor fugind de războaie şi sărăcie din ţări africane, traversând Mediterana din Libia, în ambarcaţiunile şubrede, supraîncărcate şi nesigure ale traficanţilor

Începând cu 2013, aproximativ 17.000 de persoane au fost raportate moarte sau dispărute în timpul tentativei de a traversa Mediterana.

Oficiali militari din Operaţiunea Sofia susţin că, recent, navele implicate în misiune au ridicat foarte puţini imigranţi deoarece stau la o distanţă mai mare de coasta libiană.

Noua coaliţie guvernamentală populistă a Italiei, formată din partidele Liga şi Mişcarea Cinci Stele, au închis deja porturile italiene pentru navele umanitare care salvează imigranţi, precizând că doreşte o distribuire corectă a imigranţilor între statele UE.

Ministrul italian de Interne şi liderul Ligii, Matteo Salvini, doreşte ca Libia să fie declarată o “ţară sigură”, unde să poată fi reîntorşi imigranţii interceptaţi în apele internaţionale.

În conformitate cu legea internaţională, politica UE este aceea că imigranţii salvaţi de misiunea sa maritimă în apele internaţionale trebuie să fie aduşi într-un port sigur.

Italia, de asemenea, insistă ca statele UE să creeze centre de procesare a imigranţilor, aşa cum au convenit liderii blocului la un summit luna trecută. Crearea centrelor de procesare a cererilor de azil ar fi voluntară.