Iulian Rotariu a terminat pe locul 4 ultramaratonul deşertului Gobi

Sportivul român a ocupat poziţia a patra în clasamentul final, după ce a parcurs distanţa de 250 de kilometri în şapte zile
Românul Iulian Rotariu
Românul Iulian Rotariu (4deserts.com)

Iulian Rotariu (40 de ani) a alergat în ultramaratonul deşertului Gobi, competiţie care a avut loc în perioada 19-25 iunie şi la care au fost prezenţi 101 de participanţi. Originar din Botoşani, românul a reuşit o performanţă deosebită clasându-se pe poziţia a patra la finalul celor 250 de kilometri pe care acesta i-a parcurs în condiţii destul de extreme.

Potrivit unui comunicat, românul - de meserie pompier - a alergat pentru o cauză nobilă, "Autism Botoşani". Rotariu, care face parte din Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România, a fost sprijinit în pregătirea sa de către ISU Botoşani (care a plătit taxa de participare şi o parte din echipament), de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Botoşani (care i-a plătit biletele de avion) şi de prieteni, colegi, sponsori.

Gobi March face parte din seria 4Deserts.com, cea mai dură competiţie de anduranţă. Aceasta cuprinde patru ultramaratoane de 250 de kilometri în cele mai întinse şi greu accesibile deşerturi din lume: Gobi, Atacama, Sahara, Antarctica.

Concurenţii îşi înving limitele fizice şi mentale, parcurgând condiţii climatice ostile şi variate, dar bucurându-se de peisaje magnifice. Cursa este una în care participanţii trebuie să care în spate absolut tot ce au nevoie în aceste 7 zile, inclusiv mâncarea (cursă autosusţinută). Organizatorii pun la dispoziţia concurenţilor apă, foaia de cort sub care se odihnesc noaptea şi asistenţă medicală de urgenţă. Conform regulamentului, niciun alt fel de ajutor nu este permis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport