Joe Biden acuzat că ar fi dat un sărut “deplasat”. Fostul vicepreşedinte american se apără

Joe Biden
Joe Biden (Getty Images)

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a declarat duminică faptul că el consideră că nu s-a comportat niciodată într-o manieră nepotrivită, după ce o activistă a declarat că acesta a făcut-o să se simtă neconfortabil când a sărutat-o la un eveniment de campanie în 2014, potrivit Reuters.

“În numeroşii mei ani de campanie şi în viaţa publică, am oferit nenumărate strângeri de mână, îmbrăţişări, manifestări de afecţiune şi susţinere. Şi cred că niciodată nu m-am comportat nepotrivit. Dacă s-a sugerat că aş fi făcut-o, aş fi ascultat cu respect. Dar nu a fost niciodată intenţia mea”, a declarat Biden.

Biden a adăugat că nu îşi aminteşte de incidentul din 2014.

Acuzaţia a fost făcută într-un eseu online publicat vineri de Lucy Flores, o activistă de partid care a candidat pentru a ocupa funcţia de guvernator adjunct al statului Nevada. Flores a susţinut că, de asemenea, Biden i-a atins umerii şi i-a mirosit părul la un eveniment, lucru care ar fi făcut-o să se simtă neconfortabil.

Timp de 8 ani, Biden a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte în timpul administraţiei lui Barack Obama şi a fost senator timp de 36 de ani. El nu a menţionat încă dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2020, deşi este de aşteptat să intre în curând în ring.

Acuzaţia ar putea ridica întrebări cu privire o eventuală canidatură a fostului vicepreşedinte, deşi unii democraţi l-au apărat duminică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe