Kerry: Assad "să folosească oportunitatea" de pace oferită

Secretarul american de Stat John Kerry
Secretarul american de Stat John Kerry (JEWEL SAMAD / AFP / Getty Images)

Secretarul de stat american John Kerry i-a solicitat marţi preşedintelui sirian Bashar al-Assad "să folosească într-adevăr oportunitatea de a încerca să facă pace" în Siria.

Adresându-se imediat după anunţul că Siria este gata să semneze Convenţia internaţională de interzicere a armelor chimice, Kerry a menţionat că speră că regimul de la Damasc se va ţine de cuvânt şi că "va ajuta (Statele Unite) în următoarele zile să lucreze cu Rusia pentru a găsi modalitatea de a plasa armele sale chimice sub control internaţional", relatează AFP.

În context, Vladimir Putin a estimat marţi că Statele Unite ale Americii trebuie să renunţe la recurgerea la forţă în Siria pentru ca iniţiativa Rusiei privind plasarea sub control internaţional a armelor chimice siriene să devină eficientă, declarând: "Aceasta are un sens şi va putea funcţiona dacă partea americană şi toţi cei care o susţin renunţă la recurgerea la forţă", potrivit televiziunii ruse.

Conform opiniilor preşedintelui Putin, "este greu de constrâns Siria sau o altă ţară să se dezarmeze în mod unilateral dacă există o acţiune militară în pregătire împotriva acestei ţări".

"Este de notorietate publică faptul că Siria dispune de un arsenal de arme chimice şi sirienii l-au considerat totdeauna drept o alternativă la armele nucleare ale Israelului', a mai afirmat preşedintele rus, precizând că Rusia este 'împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, chimice sau nucleare'.

John Kerry a anunţat la o conferinţă de presă la Londra că "Regimul (preşedintelui Assad) ar putea preîntâmpina intervenţia armată dacă va plasează, în decursul săptămânii viitoare, toate armele chimice sub controlul comunităţii economice". Totodată, secretarul de stat al SUA a afirmat că "nu crede că Assad va face acest lucru".

Ministrul rus de externe a acţionat surprinzător luni după amiază, cerând regimului sirian să predea toate armele chimice unei echipe internaţionale, pentru a fi distruse.

Scepticismul şefului Departamentului de Stat a fost respins de ministrul de externe sirian Walid al-Muallem, care a anunţat că "Damascul salută iniţiativa rusă, în condiţiile în care conducerea siriană este preocupată de vieţile cetăţenilor şi de securitatea ţării".

Primirea favorabilă de către SUA a acestei iniţiative pare să îndepărteze perspectiva unor lovituri militare împotriva regimului sirian acuzat de un atac chimic, comentează AFP.

Apariţia unei soluţii privind controlul internaţional al armamentului chimic sirian de către comunitatea internaţională este folosit de ambele ţări, care încearcă astfel să evite un conflict periculos.

"Cerem conducerii siriene nu numai să accepte să plaseze armele chimice sub control internaţional, ci şi să accepte distrugerea lor ulterioară, precum şi să semneze tratatele internaţionale de non-proliferare chimică," a declarat Lavrov după întâlnirea cu omologul său sirian.

Ţările occidentale au primit cu rezervă iniţiativa lui Lavrov, datorită impasului diplomatic creat deseori la ONU de Rusia şi China, ambele având drept de veto în Consiliul de Securitate.

Occidentalii acuză regimul sirian de a fi desfăşurat un atac cu arme chimice la 21 august în apropiere de Damasc, soldat cu sute de morţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe