Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Activării Unităţii de Integrare a Forţelor NATO

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 3 septembrie un mesaj, cu prilejul Activării Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NATO Force Integration Unit – NFIU), afirmând că "înfiinţarea acestor structuri de comandă reflectă determinarea şi capacitatea Alianţei de a întări apărarea statelor membre în faţa provocărilor şi instabilităţii crescute din vecinătatea estică."

De asemenea, şeful statului a mulţumit secretarului general al NATO, pentru sprijinul acordat în acest proces.

Redăm textul mesajului, publicat de Administraţia Prezidenţială:

„Activarea structurii NATO de integrare a forţelor de pe teritoriul României şi a unor structuri similare în alte state aliate din flancul estic marchează finalizarea unui proces lansat cu prilejul reuniunii NATO la nivel înalt, din septembrie anul trecut, din Marea Britanie, pentru întărirea securităţii statelor aliate aflate pe flancul estic al NATO.

Doresc să folosesc acest prilej pentru a mulţumi secretarului general al NATO, domnul Jens Stoltenberg, pentru sprijinul acordat în acest proces, inclusiv prin vizita pe care am efectuat-o împreună, la data de 2 iulie a.c., pentru a inaugura sediul noii structuri din România. Mulţumesc, de asemenea, Ministerului Apărării Naţionale pentru finalizarea cu succes a tuturor procedurilor necesare operaţionalizării şi intrării în funcţiune a acesteia.

Înfiinţarea acestor structuri de comandă reflectă determinarea şi capacitatea Alianţei de a întări apărarea statelor membre în faţa provocărilor şi instabilităţii crescute din vecinătatea estică. Prin personalul militar selectat din diferite state aliate pentru a lucra în cadrul său, noua structură de comandă este cu adevărat o echipă multinaţională, expresie a solidarităţii şi sprijinului NATO pentru securitatea României. Mulţumesc aliaţilor care au desemnat militari care să lucreze în cadrul structurii şi sper ca aceştia să se bucure de ospitalitatea României, iar prezenţa lor să fie un bun prilej pentru Alianţă de a cunoaşte şi aprofunda realităţile contextului de securitate în care ne aflăm.

Urez militarilor români şi întregului personal al noii Structuri NATO de comandă mult succes în îndeplinirea importantelor responsabilităţi ce le revin, de a fi o punte de legătură între forţele statelor aliate şi cele ale României, între sistemul naţional de securitate şi apărare şi cel al Alianţei din care facem parte.”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.