Kovesi, în presa franceză: Există riscul ca independenţa DNA să fie afectată odată cu schimbarea puterii

Laura Codruţa Kovesi la CSM
Laura Codruţa Kovesi la CSM (Epoch Times România)

Într-un interviu publicat vineri de publicaţia franceză "L'Express", procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, avertiza că există riscul ca, odată cu schimbarea puterii, independenţa instituţiei pe care o conduce să fie afectată, menţionând însă că DNA are doi aliaţi de nădejde - Uniunea Europeană şi societatea civilă.

În articolul cu titlul "Astăzi, justiţia română este independentă de cine e la putere", un citat din Kovesi, publicaţia franceză rezumă explicaţiile date de Laura Codruţa Kovesi: lucrurile se schimbă în România, una dintre ţările cele mai sărace şi cele mai corupte ale Uniunii Europene.

"Am fost numită de actualul preşedinte, la propunerea premierului. Dacă succesorii lor nu ne susţin în lupta anticorupţie, totul va fi pierdut. Riscul există, într-adevăr, dar avem doi aliaţi de nădejde. Mai întâi, Uniunea Europeană, care joacă rolul unui gardian. În urmă cu câteva luni, a fost cât pe ce să fie votată o lege care ne-ar fi împiedicat să-i anchetăm pe deputaţi, senatori sau primari suspecţi de fapte de corupţie. Graţie Bruxelles-ului şi diplomaţilor occidentali, această lege nu a trecut. Apoi, societatea civilă constituie cea mai bună protecţie a noastră", a declarat Laura Codruţa Kovesi în interviul pentru L'Express, citat de Digi24.

Publicaţia franceză a întrebat-o pe Kovesi dacă se teme că viitorul preşedinte ar putea afecta independenţa DNA, adăugând, în context, că prezidenţiabilul PSD Victor Ponta este susţinut de un partid ai cărui mai mulţi membri marcanţi fac în prezent obiectul unor investigaţii DNA.

L'Express a mai remarcat că nu trece o săptămână fără să izbucnească un nou scandal de corupţie în România şi se întreabă dacă acesta este un efect al primului tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie sau o mişcare de profunzime care corespunde unei adevărate bulversări a societăţii româneşti.

"L'Express: Miniştri, senatori, primari, deputaţi....Nimeni nu pare, astăzi, să mai scape de justiţie. Începutul unei "mari curăţenii".

Kovesi: Poporul român aştepta asta de mai mulţi ani. În sfârşit, statul se angajează în lupta împotriva corupţiei. O muncă dificilă: mai întâi trebuie dovedit populaţiei că justiţia este astăzi independentă de cine e la putere. Acest lucru s-a făcut. Ministru sau simplu cetăţean, toată lumea este astăzi tratată la fel. Şi, mai important, sunt pronunţate pedepse cu închisoarea - până la zece ani, în cazul dosarelor celor mai grele. Când românii văd oameni politici în spatele gratiilor, ei spun că lucrurile se schimbă cu adevărat în ţara lor. În consecinţă, peste 50% din populaţie are încredere în noi, potrivit unui sondaj recent. Este încurajator.

L'Express: La ce dosare lucraţi în prezent?

Kovesi: Păduri întregi, care aparţineau statului, au fost retrocedate ilegal unor investitori privaţi. Prejudiciul se ridică la sute de milioane de euro. Am descoperit totodată un vast sistem de mituire, pus la punct de funcţionari şi legat de vânzarea unor licenţe Microsoft.

Cel mai recent caz de corupţie priveşte o filială a grupului EADS. Însă nu avem încă suficiente elemente pentru a vorbi despre asta...(s.n.)

L'Express: Cum daţi de aceste afaceri?

Kovesi: Suntem 120 de procurori şi anchetatori. De cele mai multe ori, primim plângeri, în special din partea unor oameni de afaceri străini, cărora li se fac diverse "solicitări" în timpul unor apeluri de ofertă. Anul acesta, ne-am ocupat de peste 4.000 de cazuri. Anul trecut am recuperat peste 350 de milioane de euro - bani publici deturnaţi. Suspecţii au adesea acelaşi profil: ocupă funcţii importante şi fac abuz de putere pentru a obţine avantaje."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne