Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, de minus 3,1 grade Celsius, s-a înregistrat joi dimineaţă la ora 7,30 la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, a anunţat meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc, fiind semnalată şi brumă la sol.
În judeţul Harghita, meteorologii au mai înregistrat brumă şi la Joseni, unde s-a constatat o minimă termică negativă de minus 0,7 grade Celsius, în timp ce la Topliţa, din cauza ceţii, mercurul din termometre a coborât până la 0,4 grade Celsius.
La Staţia meteo de pe vârful Bucin au fost, joi dimineaţă, 3 grade şi brumă slabă, pe când la Odorheiu Secuiesc s-a înregistrat 6 grade Celsius, aceasta fiind temperatura minimă cea mai ridicată din judeţ.
Societatea de gospodărire orăşenească din Miercurea Ciuc, SC GOSCOM SA, a informat că este pregătită să furnizeze agent termic în locuinţele branşate la sistemul centralizat de încălzire în cazul în care cetăţenii municipiului vor solicita acest lucru.
În judeţul Harghita, minima absolută a lunii septembrie, de minus 10 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1977 în Miercurea Ciuc, iar temperatura maximă absolută, de 33,8 grade, a fost anunţată în acelaşi oraş în anul 1952.