La un pas de Grexit, băncile elene au ajuns la ultimele 500 de milioane de euro

Pensionari stau în faţa sediului închis al Băncii Naţionale a Greciei în Atena, 29 iunie 2015.
Pensionari stau în faţa sediului închis al Băncii Naţionale a Greciei în Atena, 29 iunie 2015. (Captură Foto)

“Am primit informaţii din surse de încredere că rezervele financiare ale băncilor au scăzut la 500 milioane de euro. Toţi cei care cred că băncile se vor deschide marţi înseamnă că visează cu ochii deschişi. Banii nu vor rezista o oră”, arată un corespondent al The Telegraph.

Băncile elene sunt închise în prezent şi guvernul a implementat controale de capital care limitează sumele de bani pe care oamenii le pot retrage de la bancomate.

Băncile vor rămâne închise cel puţin până luni. În prezent, Banca Centrală Europeană a plafonat lichidităţile disponibile băncilor greceşti prin programul său de creditare de urgenţă. În timp ce Grecia a încercat să limiteze retragerile de capital pe plan intern, se pare că rezervele sale ajung la limită.

Duminică, grecii vor vota în cadrul unui referendum şi vor decide dacă vor accepta sau respinge ultimele propuneri ale creditorii europeni ai Atenei. Un vot “DA” presupune că Grecia va accepta un program de salvare financiară similar cu ceea ce a fost discutat ultima dată, înainte ca premierul grec Alexis Tsipras să anunţe referendumul surpriză la sfârşitul săptămânii trecute.

Un vot “NU” înseamnă că Grecia se va întoarce la masa de lucru, unii analişti susţinând că acest lucru ar împinge Atena în afara zonei euro, în condiţiile în care va fi probabil incapabilă să plătească în 20 iulie cele 3,5 miliarde de euro datorate Băncii Centrale Europene.

Joi, ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis a declarat că va demisiona dacă poporul elen va vota “DA” şi dacă va accepta măsurile de salvare financiară propuse de creditorii ţării. Varoufakis a mai susţinut că mai degrabă “şi-ar tăia mâna” decât să accepte termenii unui program de creditare ce nu include concesii solide din partea creditorilor Greciei.

Totuşi, s-ar putea ca Fondul Monetar Internaţional să îi fi oferit o oarecare acoperire lui Varoufakis, susţinând într-un raport că se aşteaptă că Grecia va avea nevoie să-şi restructureze datoria şi că o parte din aceasta va trebui să fie anulată. Dar există o ironie în faptul că FMI admite una dintre cerinţele majore ale lui Varoufakis – aceea ca creditorii internaţionali să reducă datoria Greciei – deoarece, dacă referendumul nu merge în direcţia dorită de el, ministrul elen de Finanţe nu va mai fi pe baricade pentru a negocia.

Pe măsură ce ne apropiem de referendumul grec, devine tot mai clar că nici Varoufakis şi nici premierul grec Alexis Tsipras nu vor mai rămâne, probabil, pentru mult timp în funcţiile lor dacă rezultatul referendumului va fi “DA”, chiar dacă aceşti termeni revizuiţi sunt mult mai aproape de ceea ce au urmărit ei în negocieri.

Ziarul The Telegraph a mai relatat în articolul său despe o parte din problemele cu care se confruntă companiile greceşti, care întâmpină dificultăţi în importarea de provizii. Mai mult, unele fabrici şi-ar putea închide porţile dacă situaţia nu se schimbă în curând.

Referendumul este văzut în general, atât în interiorul cât şi în exteriorul Greciei, ca un vot asupra viitorului ţării în zona euro. Creditorii Greciei, bineînţeles, au negat acest lucru.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie