Lagarde: sediul FMI ar putea fi mutat în 10 ani din Washington în Beijing

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat că s-ar putea ca organizaţia să îşi mute sediul din Washington, D.C. în Beijing într-un deceniu, în cazul în care continuă tendinţa de creştere economică a Chinei şi apariţia altor pieţe majore.
Christine Lagarde, directoarea FMI.
Christine Lagarde, directoarea FMI. (Mandel Ngan/AFP/Getty Images)

Schimbările de pe marile pieţe în formare vor fi reflectate în structura de votare a FMI şi, în acelaşi timp, Fondul va trebui să îşi mărească reprezentarea în regiune, potrivit declaraţiei lui Lagarde.

“Acest lucru ar putea să însemne că, în cazul în care vom avea această conversaţie în 10 ani... s-ar putea să nu o avem în Washington, D.C., ci în biroul nostru principal din Beijing”, a mai afirmat directoarea FMI.

Lagarde a evidenţiat faptul că economiile în curs de formare sunt în prezent tot mai mari şi tot mai influente.

Ea a adăugat că regulamentul intern al FMI cere ca sediul principal al instituţiei să fie localizat în ţara membră cu cea mai mare economie.

De la crearea sa, în urmă cu 70 de ani, sediul central al FMI a fost întotdeauna localizat în Statele Unite. Administraţia SUA are drept de veto asupra deciziilor FMI, deoarece are un procent de 16,5% din voturi în comitetul director.

Potrivit unor analişti, China - cu rate ale creşterii economice estimate la 6% - are şansa de a depăşi SUA în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut în următorii 10 ani şi ar putea deveni cea mai mare economie din lume în termeni nominali.

Structura de votare a fost revizuită ultima dată de FMI în 2010, iar partea Chinei a crescut la 6,41%. Fondul plănuieşte să stabilească în 2018 o altă revizuire.