Material video pe pagina originală a articolului Epoch Times
Sâmbătă, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, formaţia Phoenix a lansat un nou volum al istoriei fenomenului Phoenix.
Cea mai celebră formaţie românească a tuturor vremurilor, Phoenix a reprezentat, pentru generaţiile anilor '70, întruparea spiritului de libertate şi de rezistenţă, a instinctului de supravieţuire, exprimat prin muzică rock, al unei societăţi îngenuncheate prin teroare de regimul comunist.
Cântecele lor, cu influenţe medievale, pe versuri de Ştefan Foarţă şi Andrei Ujică, îndrăzneau să distrugă prin focul creaţiei proletcultismul comunist şi să aducă în urechile publicului fiinţe mitologice, Balauri, pe Şarpele Răului, să pomenească despre vitejie şi libertate, despre Prinţi Inorogi, aspide şi vasilişi, într-o perioadă în care Răul bântuia câmpurile şi străzile României, spălată pe creier de obsesia recoltelor-record la hectar şi îndemnurile la cooperativizare ale tovarăşului Lenin.
Mesajele cântecelor lor, polarizante, au şocat publicul român, pentru care Phoenix a devenit instantaneu simbolul libertăţii pierdute şi al răzvrătirii faţă de sistem.
Indiferent dacă a fost clasificat pe rând drept rock etnic, sau psihedelic, sau progresiv, fenomenul Phoenix era o reacţie la moartea culturală impusă de uniformizarea comunistă. Phoenix atinge şi în prezent dimensiuni ascunse şi nebănuite ale matricii culturale româneşti, iar la momentul respectiv a avut marele merit de a infuza cultura pop a României cu aerul proaspăt al libertăţii - într-o măsură care a rămas neegalată până în prezent.
Versurile lor sintetizează unul dintre cele mai inexplicabile virtuţi ale acestui spatiu - capacitatea de a renaşte, în momente în care dispariţia pare o certitudine. Iată un fragment de pe albumul Cantafabule:
Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaşte, curăţit prin jar
Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum!