Lasagna cu dovlecei - pentru o masă sănătoasă şi confortantă

Lasagna cu dovlecei este o mâncare clasică, plină de arome, uşoară şi delicioasă!
Lasagna cu dovlecei
Lasagna cu dovlecei (Maria Matyiku / Epoch Times)

Lasagna de dovlecei este o alternativă fără gluten, sănătoasă, gustoasă şi uşoară, deoarece prin înlocuirea foilor de paste cu felii subţiri de dovlecei, lasagna va avea un conţinut mai scăzut de carbohidraţi, fără însă a compromite aromele bogate şi textura unei lasagne tradiţionale.

Ingrediente:

3-4 dovlecei mari,
1 ceapă mică,
2 căţei de usturoi,
1-2 linguri de ulei,
1 kg de carne de vită tocată,
1 linguriţă de oregano sau cimbru,
1/2 linguriţă de boia de ardei,
un praf de coriandru măcinat (opţional),
sare şi piper după gust,
700 g sos de roşii

400 g urdă,
100 g parmezan ras fin,
175 g mozzarella dată pe razătoarea cu găuri mari,
2 ouă,
un praf de nucşoară măcinată,
sare şi piper

2-3 roşii mici pentru ornat

o legătură de pătrunjel proaspăt şi busuioc, tocate mărunt

Ingredientele principale
Ingredientele principale (Maria Matyiku / Epoch Times)

Modul de preparare:

Se începe mai întâi cu pregătirea dovleceilor. Dovleceii se pot pregăti şi cu o zi înainte şi se pot ţine la frigider între straturi de hârtie, puse într-un vas cu capac. Folosind această metodă, cu siguranţa lasagna nu va fi apoasă.

Dovleceii se taie pe lungime în felii subţiri, apoi se prăjesc pe grătar sau într-o tigaie cu grill, pentru un minut pe fiecare parte, pentru a elimina excesul de apă şi a evita ca lagasna să fie prea apoasă.

Dovleceii se taie pe lungime în felii subţiri
Dovleceii se taie pe lungime în felii subţiri (Maria Matyiku / Epoch Times)

Pe măsură ce se prăjesc, feliile de dovlecel se pun într-o tavă în care în prealabil se aşterne un prosop de hârtie pentru a absorbi excesul de lichid.

Dovleceii se prăjesc pe grătar
Dovleceii se prăjesc pe grătar (Maria Matyiku / Epoch Times)

Adăugaţi într-o tigaie mare la foc mediu, o lingură de ulei, ceapa tocată mărunt şi usturoiul dat prin presă.

Adăugaţi într-o tigaie ceapa tocată mărunt şi usturoiul dat prin presă
Adăugaţi într-o tigaie ceapa tocată mărunt şi usturoiul dat prin presă (Maria Matyiku / Epoch Times)

După ce ceapa începe să sticlească, se adaugă carnea măcinată. Carnea de vită se fărâmă cu ajutorul unei spatule şi se lasă până ce culoarea se schimbă şi nu se mai văd părţi roz.

Se adaugă carnea măcinată
Se adaugă carnea măcinată (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se adaugă condimentele: sare, piper, boia de ardei, coreandru măcinat, oregano sau cimbru uscat.

Se adaugă condimentele
Se adaugă condimentele (Maria Matyiku / Epoch Times)


Se toarnă sosul de roşii lăsând deoparte cam o jumatate de cană, după care se amestecă bine.

Se toarnă sosul de roşii
Se toarnă sosul de roşii (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se reduce focul şi se lasă să fiarbă în continuare, până când lichidul scade bine şi grăsimea se ridică deasupra. Când este gata, tigaia se ia de pe foc.

Se fierbe până când lichidul scade bine
Se fierbe până când lichidul scade bine (Maria Matyiku / Epoch Times)


Preîncălziţi cuptorul la 200 de grade celsius (400 de grade Fahrenheit).

Într-un castron mediu, preparaţi amestecul de urdă. Urda se scurge de zer, apoi zdrobeşte uşor cu o furculiţă pentru a elimina eventualele cocoloaşe. Se adaugă parmezanul ras, puţină nucşoară marinată, sare, piper şi ouăle pe rând. Se amestecă totul, până când conţinutul se omogenizează, apoi se pune deoparte.

Preparaţi amestecul de urdă
Preparaţi amestecul de urdă (Maria Matyiku / Epoch Times)

Totul este acum pregătit pentru asamblarea lasagnei.

Într-o tavă termorezistentă pregătită pentru lasagna, se întinde mai întâi jumătatea de cană de sos de roşii într-un strat subţire, pentru a evita prinderea mâncării de fundul vasului.

Se aşează primul strat din feliile de dovlecei, suprapunându-le uşor una peste cealaltă.

Se aşează primul strat din feliile de dovlecei
Se aşează primul strat din feliile de dovlecei (Maria Matyiku / Epoch Times)

Peste dovlecei se întinde o jumătate din sosul de carne cu roşii.

Peste dovlecei se întinde o jumătate din sosul de carne cu roşii
Peste dovlecei se întinde o jumătate din sosul de carne cu roşii (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se întinde uniform pe deasupra prima jumătate din amestecul de urdă.

Se întinde prima jumătate din amestecul de urdă
Se întinde prima jumătate din amestecul de urdă (Maria Matyiku / Epoch Times)

Peste urdă, se presara cam o jumătate de cană de mozzarella rasă şi cam o treime din amestecul de pătrunjel tocat şi busuioc.

Se aşează cel de-al doilea rând de felii de dovlecei
Se aşează cel de-al doilea rând de felii de dovlecei (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se aşează cel de-al doilea rând de felii de dovlecel, după care se presează uşor pentru a compacta conţinutul şi elimina eventualele goluri de aer.

Se repetă straturile de carne, urdă, mozarella încă o dată, terminând apoi cu un strat de dovlecei.

Pe deasupra se pun câteva felii rotunde de roşii, apoi se presară cam 1/4 de cană de mozarella, pătrunjel tocat şi busuioc

Pe deasupra se pun felii de roşii, apoi se presară mozarella, pătrunjel tocat şi busuioc
Pe deasupra se pun felii de roşii, apoi se presară mozarella, pătrunjel tocat şi busuioc (Maria Matyiku / Epoch Times)

Lasagna se dă la cuptor pentru 40-45 de minute.

Se scoate din cuptor
Se scoate din cuptor (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se scoate din cuptor şi se lasă deoparte cam 10-15 minute să se racească puţin, apoi se garniseşte cu frunze întregi de busuioc şi este gata pentru servit. Vă dorim poftă bună!

Se garniseşte cu frunze întregi de busuioc
Se garniseşte cu frunze întregi de busuioc (Maria Matyiku / Epoch Times)

Porţiile rămase se pot consuma a doua zi sau se pot congela separat.

Porţiile rămase se pot  consuma a doua zi
Porţiile rămase se pot  consuma a doua zi (Maria Matyiku / Epoch Times)

Veţi constata că gustul este chiar mai bun a doua zi.