Lavrov: Soldaţii americani se află în Siria pentru a răsturna guvernul Assad

Rusia susţine că intervenţia militară americană în Siria este ilegală, având ca obiectiv răsturnarea guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. (Captură Foto)

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat ziarului suedez Dagens Nyheter că intervenţia fără permisiunea autorităţilor siriene “legitime” reprezintă o “greşeală imensă”.

“Le-am spus în repetate rânduri partenerilor noştri americani că acest lucru este o greşeală imensă. Aşa cum au primit aprobare din partea guvernului irakian, ar fi trebuit să obţină aprobare din partea Damascului sau să se adreseze Consiliului de Securitate al ONU”, a precizat el.

Lavrov a susţinut, în declaraţiile publicate joi, că deplasarea americanilor în Siria fără o aprobare reflectă o atitudine arogantă adoptată de SUA: aceea că preşedintele sirian Assad conduce un regim nelegitim.

Ministrul rus de Externe a mai declarat că, în opinia sa, SUA urmăreşte să aibă mână liberă şi să poată folosi coaliţia pentru a ataca nu numai poziţiile teroriste, ci şi forţe ale regimului, cu scopul de a-l răsturna pe Assad, aşa cum s-a întâmplat şi în Libia.

Lavrov a susţinut că Rusia este “singura ţară implicată legal în activităţi antitero în Siria”.

Începând cu septembrie 2014, SUA şi câţiva dintre aliaţii săi au începând să desfăşoare lovituri aeriene împotriva poziţiilor ocupate de grupul jihadist Statul Islamic în Siria.

Guvernul sirian a acuzat că loviturile aeriene conduse de americani au vizat infrastructura ţării în multe ocazii şi au făcut puţin pentru a opri avansarea teroriştilor.

Agresiunea americană

Preşedintele american Barack Obama a anunţat la începutul acestei săptămâni că trimite un număr suplimentar de 250 de soldaţi în Siria.

Joi, Damascul a denunţat sosirea a 150 de forţe speciale americane în Siria, susţinând că este vorba de o încălcare ostentativă a suveranităţii ţării şi o agresiune. O declaraţie publicată de Ministerul sirian de Externe a susţinut că trupele au sosit în oraşul Rumeilan în provincia siriană predominant kurdă Hassakeh din nord.

Numărul de forţe speciale americane aflate în ţara arabă zguduită de război se ridică astfel la 300, daca se iau în consideraţie cei 50 de soldaţi ai forţelor speciale trimişi în Siria de Obama după atacurile teroriste din Paris din noiembrie 2015.

Autorităţile din Damasc au susţinut că trimiterea de soldaţi americani în Siria este o “intervenţie neacceptată şi ilegală, ce a fost realizată fără consimţământul guvernului sirian”.

Între timp, Rusia a declarat că doreşte informaţii detaliate despre planul american, inclusiv scopul exact al desfăşurării forţelor speciale.

“Dorim să înţelegem despre ce este vorba; dacă este o acţiune unică, cine sunt aceste persoane şi unde vor fi staţionaţi”, a declarat în Moscova purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

“De ce sunt staţionaţi aici şi dacă acest lucru face parte dintr-un program sau un plan”, a mai susţinut ea.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat în această săptămână că afirmaţia lui Obama de a trimite trupe terestre în Siria nu a fost niciodată o promisiune.

“Nu atacaţi grupurile afiliate la al-Nusra”

În plus, SUA pare să fi respins o cerere din partea Rusiei ca ONU să includă pe lista sa neagră două grupuri militante care au participat la discuţiile pentru pacea din Siria – discuţii intermediate de ONU şi care au loc în Geneva.

Ambasadorul rus la ONU, Vitali Churkin, a declarat miercuri că a cerut Naţiunilor Unite să adauge Jaysh al-Islam şi Ahrar al-Sham pe lista neagră care include şi grupurile Statul Islamic şi Al-Qaeda.

SUA recunoaşte că cele două grupuri luptă alături de Frontul al-Nusra şi “sunt îmbinate” cu acesta, dar a respins cererea Rusiei de a le clasifica drept grupuri teroriste. Mai mult, Frontul al-Nusra este afiliat la grupul terorist Al-Qaeda.

Washingtonul a recunoscut că cele două grupuri interacţionează cu Frontul al-Nusra după ce colonelul Steve Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat săptămâna trecută într-un comunicat de presă că Frontul al-Nusra este cel care menţine în principal oraşul Alep.

Departamentul de Stat american a făcut de asemenea apel la încetarea ostilităţilor împotriva forţelor militante care ocupă oraşul Alep.

Armata siriană depune eforturi pentru a alunga teroriştii din Alep, beneficiind de sprijinul aerian rusesc, dar victimele civile provocate de recentele atacuri aeriene asupra oraşului au atras un val de critici puternice interne şi internaţionale la adresa regimului Assad.

Joi, Damascul şi Moscova au negat acuzaţiile opoziţiei siriene care au declarat că forţele aeriene siriene şi ruseşti au atacat joi spitalul al-Qudos din oraşul Alep, în care au murit aproximativ 30 de persoane.

În plus, apelul oficialilor americani de suspendare a atacurilor din Alep are loc după ce purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a declarat în 22 februarie că grupurile care luptă alături de Frontul al-Nusra şi celelalte grupuri teroriste din Siria vor fi ţinte militare legitime.

Siria este zguduită de un război civil din martie 2011. Conform raportului publicat în luna februarie de Centrul Sirian pentru Cercetare Politică, criza din ţara arabă s-a soldat până acum cu moartea a peste 470.000 de oameni.