Legile Justiţiei au trecut din nou de Camera Deputaţilor. Pe repede-înainte

Controversate, criticate, atacate la CCR, legile Justiţiei au ajuns din nou în Parlament, unde comisia Iordache le-a modificat pe repede-înainte, stârnind indignarea Opoziţiei. Protestul USR nu a oprit însă adoptarea celor trei acte normative.
Vot cu bile in Parlament
Vot cu bile in Parlament (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Cele trei legi ale Justiţiei au primit pentru a doua oară undă verde în Camera Deputaţilor după ce, anterior, comisia condusă de Florin Iordache le-a modificat pe repede-înainte, motivând punerea lor în acord cu deciziile CCR.

Votul a fost marcat de protestul parlamentarilor USR, care au acuzat că amendamentele lor au dispărut din raportul Comisiei speciale şi că le-a fost repinsă cererea de a se solicita avizul Comisiei de la Veneţia. De asemenea, deputatul Stelian Ion a susţinut că rapoartele pe legile Justiţiei erau deja scrise din moment ce au fost gata atât de repede.

Nu doar parlamentarii USR s-au declarat nemulţumiţi ci şi liberalii, opoziţia anunţând că va contesta cele trei legi din nou la Curtea Constituţională.

"Lupta va continua, vom încerca pe toate căile să contestăm în faţa CCR. Sperăm şi din partea preşedintelui Iohannis o reacţie, căci legile vor veni la el şi are posibilitatea de a cere o reexaminare, poate va sesiza şi Comisia de la Veneţia. (...) Din păcate, a rămas singurul care mai poate sesiza Comisia de la Veneţia. (...) Toţi cei implicaţi trebuie să ne aducem aportul pentru a minimiza impactul acestei legi", a declarat deputatul USR Stelian Ion, după încheierea votului.

Una dintre neregulile acuzate de Stelian Ion constă în faptul că PSD şi ALDE au plusat şi au introdus în lege un articol care prevede negru pe alb că preşedintele ţării nu mai poate refuza numirile procurorilor şi judecătorilor, deşi deciziile CCR nu impuneau această menţiune.

"Una era să lipsească acest text din lege şi altceva este să prevezi în mod expres. În afară de aceste motive sunt şi cele iniţiale care nu au fost dezlegate de CCR", a explicat Ion, exprimându-şi speranţa într-o bună colaborare cu PNL şi PMP pentru o sesizare comună la CCR.

"Am avut discuţii cu PNL, cu dl Ludovic Orban şi avem deja un acord din partea dânsului înainte de a ajunge înainte în situaţia asta", a completat liderul USR Dan Barna.

Potrivit lui Barna, după ce s-a întâmplat astăzi în Parlament, "în momentul de faţă România a făcut un pas mare sănătos în afară de Europa, pe modelul turcesc sau cel rus."

"România se îndepărtează de Europa, decizia de astăzi ne târăşte în afara spaţiului european. Pentru cetăţenii din România mesajul e unul clar, trebuie să ajungem să nu avem penali în funcţii publice", a susţinut liderul USR.

Reamintim că, anterior dezbaterii din Plen, Comisia specială pentru legile Justiţiei a dat astăzi raport de admitere pentru Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor şi legea 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM. Una dintre cele mai importante modificări aduse de coaliţia la putere constă în eliminarea preşedintelui României din numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne