Liiceanu: Aproape niciun politician nu a urmărit binele comun. Când apare Cioloş, dintr-o dată respiri un aer curat
Când apare un personaj precum Dacian Cioloş în politica noastră, dintr-o dată respiri un aer curat, pentru că omul acesta îţi dă certitudinea că ar vrea să facă ceva pentru tine, nu pentru el, aşa cum fac ceilalţi, este de părere Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Aproape nici unul dintre politicienii ţării nu a urmărit binele comun, ci mai degrabă binele lor, al apropiaţilor şi al clientelei, aşa că, atunci când apare un personaj ca Dacian Cioloş, dintr-o dată respiri un aer curat, a afirmat filozoful Gabriel Liiceanu, într-un interviu acordat recent publicaţiei Hotnews.ro.
Întrebat dacă l-ar vedea pe primul ministru Dacian Cioloş ducând un proiect politic mai departe, Liiceanu a replicat: "Ar fi ideal. Ar fi ideal. Este un om care respiră onestitate."
"Trăim într-o ţară în care democraţia a fost asumată de toţi politicienii ca o mască extrem de confortabilă. E o mască. De ce e o mască? Pentru că aproape nici unul dintre ei nu a urmărit binele comun. Ci numai binele lui, al familiei lui, al grupului lui, al clientelei lui. Adică exact cum am arătat lucrurile în lunga istorie a corupţiei româneşti (...). Că aşa s-au pus bazele României, politicii româneşti începând din secolul XVIII. "Îmi slujesc binele meu, al familiei şi al clientelei", a punctat filozoful.
Or, Liiceanu crede că oamenii s-au săturat de ideea că sunt unii care îi conduc ca să se căpătuiască pe ei.
"Când apare un personaj ca Dacian Cioloş, dintr-o dată respiri un aer curat, pentru că omul acesta îţi dă certitudinea că ar vrea să facă ceva pentru tine, nu pentru el. Apropo de aroganţă: un om care, invitat să stea la clasa I, la business-class în avion şi spune "vă rog să mă lăsaţi aici!", nu face paradă populistă. Nu face propagandă. (...) Un gest de genul ăsta răscumpără mitocănia arogantă a celorlalţi. Guvernul lui e primul guvern de după '90 care-ţi dă senzaţia că nu e pus pe furtişaguri şi pe-nvârteli", a opinat filozoful.
În ciuda situaţiei prezente din ţară, speranţa pentru un viitor mai bun rămâne.
"Oamenii care nu mai au speranţă sunt condamnaţi. Desigur, periodic ne-apucă răul şi scârba. Spunem: "Aşa ceva nu există, nu s-a mai pomenit o ţară ca asta!". Pe de altă parte, merită onorate semnele care se dau. Când apar oameni care se poartă omeneşte, imposibil să nu strângă în jurul lor o adeziune şi o "flamură a speranţei", a subliniat filozoful.
Pentru a citi integral interviul intraţi aici.
