Liiceanu: "I-aş pofti pe admiratorii "criminalilor binefăcători" să ia o clipă locul victimelor

De îndată ce ies din spaţiul domestic şi intră în cel al istoriei, marii criminali încetează să mai fie „criminali de rând” şi devin cumva eroi, de ca şi cum dacă ai ideal şi ideologie nu doar că poţi omorî oricât, ci ţi se ridică şi statuie, surprinde Liiceanu paradoxul unei societăţi în care empatia este înlocuită de admiraţia pentru tirani.
Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu (Epoch Times România)

"A murit Fidel Castro. „Ultima mare figură politică a secolului 20”, a clamat stânga planetară prin guri de preşedinţi de stat, de prim-miniştri, de scriitori, de fotbalişti, de idealişti nevindecaţi şi nevindecabili după suta de milioane de morţi sacrificaţi pe altarul comunismului în al 20-lea secol de la Cristos încoace. „A murit ultimul mare tiran al secolului 20”, ar fi trebuit să scrie pe toate zidurile din lumea liberă", scrie, pe Contributors, filozoful Gabriel Liiceanu, într-un amplu editorial dedicat reacţiilor ce au urmat morţii fostului preşedinte cubanez, Fidel Castro.

"I-aş pofti pe toţi admiratorii acestor criminali binefăcători să ia o clipă locul – deşi se pare că tocmai imaginaţia empatică le lipseşte – celor morţi sau torturaţi ca urmare a gesticulaţiei revoluţionare a idolului lor. Ai celor pe care acesta i-a aşezat decenii în închisori, ai celor cu familiile distruse, ai celor care şi-au trăit viaţa (49 de ani!) sub arbitrariul unui fanatic vanitos", li se adresează Liiceanu celor care-i admiră pe "criminalii binefăcători", precum Fidel Castro, Lenin, Stalin, Mao sau Pol Pot.

"Ce ciudat să vezi în toate aceste oraisons funebres cum marii criminali ai lumii, de îndată ce ies din spaţiul domestic şi intră în cel al istoriei, încetează să mai fie „criminali de rând”. Devin, nici mai mult nici mai puţin, decât eroi. Omoară nu oricum, ci având un ideal. Un ideal şi o ideologie. Dacă ai ideal şi ideologie, poţi omorî oricât. Poţi fi şi decorat şi, în mod sigur, te vei alege şi cu o statuie. Aşa ne-am pricopsit cu criminalii-eroi ai secolului 20. Căci exact ăsta e secolul de care de-abia ne-am despărţit: secolul criminalilor-eroi. Castro e ultimul dintre ei. Un tip despre care Jean-Francois Revel, poate cel mai lucid analist politic şi ziarist al Franţei, îmi spunea către jumătatea anilor ’90, tremurând de furie (Danielle Mitterand, soţia preşedintelui, tocmai îl întâmpinase, cu onoruri, pe Castro la Paris – presa franceză a vorbit atunci de „sărutul obscen” pe care Castro îl primise pe peronul de la Ellysée de la prima Doamnă a Franţei) că “are braţele pline de sânge până la cot” (Şi-şi sufleca, roşu la faţă de indignare, mânecile hainei.), adaugă filozoful.

Articolul integral poate fi citit aici