„Lucia di Lammermoor”, premieră inedită marca Andrei Şerban, pe scena Operei Naţionale

Scenă din opera „Lucia di Lammermoor”, de Dinizetti, regia Andrei Şerban
Scenă din opera „Lucia di Lammermoor”, de Dinizetti, regia Andrei Şerban (forumopera.com)

După o „Văduvă veselă” cum n-a văzut Parisul dar şi după o „Lucia di Lammermoor” contestată iniţial de un Paris care visa la ceva romantic, după două montări „Lucia” de mare succes la Iaşi, în 2014 şi 2015, e rândul Operei Naţionale Bucureşti să găzduiască frumoasa operă tragică a lui Gaetano Donizetti, marca Andrei Şerban, vineri 13 ianuarie, duminică 15 ianuarie şi sâmbătă 25 februarie, de la ora 18.30.

Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet ale ONB evoluează sub bagheta dirijorului Marcello Mottadelli, coordonator artistic muzical. Decorul este semnat de Octavian Neculai, iar costumele aparţin Liei Manţoc.

Publicul iubitor de operă va avea parte, bineînţeles, de surprize scenice. Decorurile, costumele, întreaga plasare a acţiunii nu ne poartă în timpul lui Walter Scott (autorul din care e inspirată opera) ci în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Când cortina se ridică descoperim o sală de antrenament, unde soldaţii fac exerciţii, pregătindu-se de luptă. Două tabere sunt în conflict. Enrico află că sora lui, Lucia, e îndrăgostită de Edgardo, duşmanul de moarte al familiei sale. Situaţia politică şi economică este de mare criză, trupele au nevoie de bani şi, pentru a-i obţine, Enrico vede o singură soluţie: căsătoria Luciei cu magnatul Arturo. De aici, totul în operă se complică, iar frumoasa poveste de dragoste dintre Lucia şi Edgardo va avea un destin tragic. Lucia însăşi, prinsă între dragostea pentru Edgardo şi presiunile şi intrigile ţesute de fratele ei, îşi pierde minţile.

Montarea este una inedită, aşa cum maestrul Andrei Şerban ne-a propus şi la „Văduva veselă” a lui Lehar.

„Lucia lui Andrei Şerban n-are nimic de-a face cu dulce şi romantic. Este extrem de colorată şi regia ne-a ajutat foarte mult, iar tot ceea ce se întâmplă pe scenă are o logică; în momentul în care lucram pe bucăţi ni se părea un pic ieşit din comun şi straniu, în momentul în care am început să facem şnururi, să facem actele unul după altul, au devenit foarte clare în mintea noastră", a declarat Diana Ţugui, interpreta ieşeană a Luciei.

„Poate din toate spectacolele mele de operă, „Lucia” a fost cel mai controversat. Evoluţia oricărei montări care rupe tradiţia e menită să înfrunte tot felul de furtuni. Spectatorii “specialişti” de operă sunt în majoritate destul de conservatori, căci admiră tradiţia şi acceptă doar ce e cunoscut, sau mai bine zis ce vor ei să recunoască, dar refuză de la început ce e diferit. Poţi să-i surprinzi, dar surpriza trebuie să fie una relativă, le trebuie mult timp ca să se obişnuiască. Pe drept cuvânt spunea Nietzsche că “alegem din obişnuinţă şi comoditate să ne placă doar ceva cu care suntem familiari”. Nu suntem liberi, dar suntem comozi. Doar că la Bayreuth, la fel şi la Bastille, toate reluările care au urmat au schimbat treptat atitudinea publicului. După 20 de ani, „Lucia”, când încă se reia, se joacă cu casa închisă şi asta demonstrează că felul în care am interpretat povestea, pe cât de şocant şi radical părea la premieră, avea sens, nu era doar un fel de a epata de dragul originalităţii. Versiunea Luciei ieşene continuă ideea celei de la Opera Bastille din Paris, deşi există diferenţe clare, atât în costume (epoca s-a schimbat) cât şi în decor. Şi cu alţi interpreţi şi dirijori, spectacolul devine oricum altul”, precizează maestrul Andrei Şerban.

De ce ajută muzica să înţelegem altfel spectacolul din faţa noastră? Regizor şi de teatru, Andrei Şerban explică:

„Muzica are o vibraţie care atinge ceva esenţial şi cosmic în noi înşine. Forţa vibraţiei sunetului ne atinge pe toţi, buni, răi cum suntem, şi are posibilitatea să ne schimbe. Ca în legenda lui Orfeu, prin muzică putem deveni mai buni. Aceasta, teatrul n-o are”.

Andrei Şerban este regizor de teatru care lucrează şi în operă (Covent Garden, Metropolitan, Paris, Nice, Chicago, Viena, San Francisco, Los Angeles, Geneva, Florenţa, Zürich, Amsterdam, Huston, Washington, Vancouver, Lisabona, Barcelona). În România, a montat Oedip de Enescu la Bucureşti, iar la Iaşi, Indiile galante, Troienele şi Lucia di Lammermoor. Este directorul şcolii de teatru la Universitatea Columbia din New York. În teatru a lucrat pe trei continente, a primit distincţii premii şi titluri numeroase, continuă să scrie cărţi şi să ţină conferinţe în toată lumea, dar ce îşi doreşte cel mai mult e să aibă un centru-laborator de creaţie experimental dedicat tinerilor artişti.

Distribuţie premieră 13 ianuarie 2017:

Lucia:
Venera Protasova – Rusia
Edgardo:
Ramon Vargas – Mexic
Enrico:
Valdis Jansons – Letonia
Raimondo:
Ramaz Chikviladze – Georgia – debut
Arturo:
Andrei Lazăr
Alisa:
Sorana Negrea – debut
Normanno:
Valentin Racoveanu