Lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni au fost finalizate în proporţie de 99 la sută

(SAMUEL KUBANI / AFP / Getty Images)

Preţul gazelor furnizate prin gazoductul Iaşi-Ungheni va fi făcut public în curând. Dosarul privind mărimea tarifului urmează a fi depus la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, a anunţat ministrul Economiei, Andrian Candu, care s-a aflat într-o vizită de lucru la Ungheni, transmite Publika.TV.

În acest sens, ministrul Economiei a declarat că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni au fost finalizate în proporţie de 99 la sută. Săptămâna viitoare, contractul privind exploatarea conductei va ajunge la minister, iar ulterior va trebui stabilit tariful pentru consumatori.

"Compania să depună actele şi dosarul la ANRE, să obţină licenţa pentru transportul gazului şi costul tarifului de transport. Preţul cu siguranţă este mai mic decât cel care este furnizat la ora actuală de Gazprom", a declarat ministrul Economiei, Andrian Candu.

În cadrul vizitei la Ungheni, Andrian Candu a mai discutat cu antreprenorii din Zonă Economică Liberă şi a spus că o soluţie pentru asigurarea pieţei muncii cu angajaţi calificaţi este atragerea moldovenilor plecaţi peste hotare. El a mai propus deschiderea grădiniţelor pentru copiii angajaţilor celor 35 de întreprinderi din cadrul Zonei Economice ''Ungheni Business''.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe