Macovei: Legea graţierii, cu dedicaţie pentru politicieni. Vor urma însă tâlhării, furturi, poate chiar şi omoruri

Gradul de criminalitate ar urma sa crească foarte mult dacă această graţiere promovată de Guvernul Grindeanu prin ordonanţă de urgenţă va intra în vigoare, a atras atenţia europarlamentarul Monica Macovei.
Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

O lege de graţiere colectivă, adică nu numai a unei persoane individuale, pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi este deci o problemă de ordine publică, a declarat, în cadrul unui interviu la RFI, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.

"O să vă spun de ce, lăsând la o parte politicienii, că pentru politicienii condamnaţi sau anchetaţi se face această lege a graţierii, dar vor ieşi din închisoare şi oameni care au fost condamnaţi pentru fapte cu violenţă sau orice alte fapte, care nu au nici un ban şi care vor face orice ca să-şi cumpere de mâncare, de exemplu.

Deci vor urma tâlhării, furturi, poate chiar şi omoruri, tocmai pentru că oamenii aceştia nu au nici un ban şi va trebui să supravieţuiască", a opinat Monica Macovei.

În opinia fostului ministru al Justiţiei, gradul de criminalitate ar urma să crească foarte mult după această graţiere promovată de Guvernul Grindeanu.

"O graţiere se pregăteşte cel puţin un an-doi înainte, găsindu-se locuri de muncă pentru cei care urmează să iasă din închisoare, tocmai pentru a evita creşterea criminalităţii", a explicat Monica Macovei.

Pentru a asculta integral interviul acordat de fostul ministru al Justiţiei intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne