Maia Sandu despre fostul şef de la resurse umane: A fost demis de 3 ori de 3 miniştri, dar a fost "reabilitat"

Fostul şef al Direcţiei resurse umane a Ministerului Educaţiei, Nicolae Ghenciu a fost repus în funcţie, miercuri, prin decizie judecătorească.
Maia Sandu, fost Ministru al Educaţiei
Maia Sandu, fost Ministru al Educaţiei (facebook.com / maia.sandu)

Nicolae Ghenciu a fost demis pentru performanţă nesatisfăcătoare, a anunţat fostul ministru al Educaţiei, Maia Sandu postând un mesaj pe pagina sa de Facebook. Aceasta a menţionat că Ghenciu a fost demis chiar de ea în martie 2014, motivând că ar fi un personaj „toxic” nu doar pentru minister, ci şi pentru întreg sistemul educaţional.

„Judecătoarea nu a fost de acord cu evaluarea fostei conduceri a ministerului; probabil că ea ştie mai bine cum s-a descurcat acesta în funcţie…”, a punctat Maia Sandu.

Potrivit fostului ministru, Ghenciu ar avea abilităţi, doar că nu le foloseşte conform fişei postului. Mai mult, acesta şi-ar fi creat un hobby din a repune în funcţie prin judecată persoane demise din ministere şi alte instituţii publice.

„Despre acest personaj sînt multe de povestit: a fost demis de 3 ori de către 3 miniştri şi restabilit tot de atîtea ori, a reuşit să tergiverseze timp de ani de zile examinarea proceselor în instanţă ca să-şi prelungească "concediul" şi să încaseze sume enorme de la bugetul de stat şi altele de acest fel. Aceasta demonstrează că omul se pricepe la nişte lucruri doar că nu foloseşte aceste abilităţi în interesul statului. Cînd a plecat de la minister am descoperit la el în acte zeci de dosare ale funcţionarilor publici din alte ministere demişi şi, respectiv, repuşi în funcţie prin judecată. Avea omul un hobby serios din cauza căruia nu reuşea să-şi îndeplinească responsabilităţile conform fişei postului. Să sperăm că actuala conducere a Ministerului Educaţiei va ataca decizia la Curtea de Apel”, a adăugat Sandu.

În opinia Maiei Sandu, întoarcerea lui Valentin Crudu şi a lui Nicolae Ghenciu este o veste proastă pentru sectorul educaţional, întrucât echipa Ministerului Educaţiei era cea mai puternică dintre toate instituţiile. „A mai rămas să revină I. Mocanu şi putem să uităm de reforma în educaţie. Şedinţa de judecată cu acesta va avea loc peste cîteva zile… Avem mare nevoie de un nou Cod al Muncii, de reforma administraţiei publice centrale şi, bineînţeles, de reforma justiţiei”, a conchis Maia Sandu.