Mazăre recidivează. Noua mustaţă şi tunsoare nazistă a edilului stârneşte din nou controverse

Radu Mazăre
Radu Mazăre (sursa imagine: Facebook)

Dacă în 2009 baronul de Constanţa, edilul Radu Mazăre, reuşea să stârnească reacţii internaţionale defilând la o prezentare de modă din Mamaia îmbrăcat în ofiţer SS, acum primarul a recidivat afişându-se public cu o tunsoare şi mustaţă similare cu cele ale lui Adolf Hitler, fapt care a agitat din nou spiritele.

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului - MCA România a depus miercuri o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă catalogând drept scandalos şi provocator gestul lui Mazăre de a se prezenta public şi în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel cu o înfăţişare care o copiază pe cea a lui Hitler.

"La numai două zile după ce un cetăţean român, etnic german, a devenit Preşedintele României, primarul Radu Mazăre a apărut public cu o tunsoare de tip Adolf Hitler. Este o dovadă, credem noi, de sfidare deliberată (...) Apariţia publică, a unui primar, în uniformă nazistă (în 2009), cu o imagine asemănătoare în mod vădit cu cea a criminalului de război Adolf Hitler (în 2014) nu este compatibilă cu funcţia de primar şi trebuie sancţionată. În special când aceste apariţii sunt repetate, în mod deliberat credem noi, cu scopul de a provoca polemici controversate", reclamă MCA România, potrivit Adevărul.

MCA România a depus şi în 2009 plângerea penală la Parchetul Constanţa pe numele lui Mazăre atunci când acesta a defilat în public în uniformă nazistă, însă procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, Mazăre fiind considerat nevinovat. Organizaţia acuză faptul că plângerea împotriva lui Radu Mazăre a fost tratată netransparent, eronat şi părtinitor, fapt care a permis "recidiva" lui Mazăre.

"Numai la asta nu mă aşteptam. Când am aflat, parcă mi-a căzut o piatră în cap", a declarat primarul Constanţei pentru publicaţia Adevărul, adăugând că tunsoarea pe care o poartă este moda anilor `20 şi că mulţi tineri pe care i-a văzut pe stradă sunt tunşi la fel.

"M-a tuns un hairstylist de la Flora. O să-mi dau părul pe spate să văd atunci cu cine mai semăn", a adăugat Mazăre.

Primarul s-a dus apoi la frizer pentru a nu supăra şi mai tare comunitatea evreiască, relatează Evz.ro, însă a explicat că, de fapt, tunsoarea a fost inspirată de frizura bunicului său, arătând presei două fotografii. Edilul a negat că ar fi vrut să-l imite pe Hitler, argumentând că l-a studiat pe Hitler şi acesta avea cărarea invers.

Ulterior, Mazăre a ieşit de la frizer cu părul dat pe spate, însă la mustaţă nu renunţă. El a trimis un punct de vedere, în scris, MCA România, iar dacă nu va fi iertat de organizaţie, Mazăre susţine că se va prezenta la Parchet împreună cu frizerul său, Gelu.

"Aţi văzut că tinerii din cluburi poartă bărbile alea mari. De ce nu îi iau, că seamănă cu ăia din Statul Islamic? Cu Bin Laden", a mai precizat Radu Mazăre.

Chiar dacă în 2009 Radu Mazăre a recunoscut că a greşit afişându-se în uniformă de ofiţer SS, fapta sa a rămas nesancționată politic și juridic, lucru care, în viziunea, MCA România l-a încurajat pe edil să recidiveze.