Medicii din R. Moldova care fac gărzi pe timp de noapte vor avea salarii mai mari

Soră medicală dintr-un spital
Soră medicală dintr-un spital (facebook.com)

Medicii din Republica Moldova care fac gărzi pe timp de noapte vor avea salarii mai mari, conform regulamentului aprobat miercuri, 11 septembrie, de Guvern. Personalul medical şi nemedical care, potrivit programului de muncă, îşi desfăşoară activitatea între orele 22.00 şi 6.00, va beneficia de un supliment pentru munca pe timp de noapte.

„În sistemul medical este nevoie de a majora salariile, nu cum s-a făcut până acum, doar câte 100-200 de lei. Suma maximă care va fi oferită pentru un serviciu de noapte este de 1000 de lei, care vor fi adăugaţi la pachetul de salariu deja existent. Prin această decizie venim să facem doar prima majorare“, a precizat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ala Nemerenco.

De asemenea, în scopul eliminării discriminării salarizării specialiştilor din domeniul psihiatriei şi narcologiei care prestează servicii medicale categoriilor similare de pacienţi, Cabinetul de miniştri a aprobat echivalarea salariilor de funcţie ale personalului medical din serviciul narcologie cu cele ale personalului medical din serviciul psihiatrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe