Meleşcanu încearcă să-i pună căluş lui Klemm. Ambasadorul SUA îi dă replica

La scurt timp după ce ambasadorul SUA a făcut comentarii în presă despre proiectele de ordonanţă vizând justiţia ale Guvernului Grindeanu, Meleşcanu i-a cerut acestuia ca pe viitor Ambasada SUA să discute direct cu MAE şi autorităţile guvernamentale, nu prin intermediul presei.
Teodor Meleşcanu
Teodor Meleşcanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut vineri o întrevedere cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. Cu acest prilej, Meleşcanu a argumentat ferm necesitatea unui dialog direct al Ambasadei SUA, şi nu prin intermediul mass-media, cu Ministerul Afacerilor Externe şi autorităţile guvernamentale. "Ambasada Statelor Unite preţuieşte dialogul continuu cu Guvernul şi cu alte instituţii ale statului român, precum şi cu publicul din România,!" a fost replica diplomaţilor americani.

Argumentaţia "fermă" a lui Meleşcanu vine în contextul în care, într-un interviu acordat news.ro, invitat să comenteze pe tema celor două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă vizând justiţia, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a opinat că orice propunere legislativă care contravine consolidării statului de drept îi afectează pe toţi românii, indiferent de preferinţele lor politice.

"Nu considerăm oportună nicio măsură care slăbeşte statul de drept în România şi ne aşteptăm ca toate instituţiile din România să încerce să consolideze lupta naţiunii împotriva corupţiei", a susţinut Klemm.

Redăm comunicatul remis de MAE Epoch Times pe tema întrevederii între Meleşcanu şi Klemm.

"Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit vineri, 20 ianuarie 2017, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm.

Cei doi oficiali s-au referit la relevanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi au menţionat importanţa dezvoltării acestuia, în continuare, pe toate palierele sale. În context, partea română a amintit angajamentul Guvernului României, reflectat prin Programul de Guvernare, pentru întărirea relaţiilor cu SUA.

În cadrul discuţiilor, ministrul afacerilor externe a argumentat ferm necesitatea unui dialog direct al Ambasadei SUA, şi nu prin intermediul mass-media, cu Ministerul Afacerilor Externe şi autorităţile guvernamentale, în conformitate cu spiritul relaţiilor de parteneriat strategic, cu respectarea standardelor şi practicilor diplomatice."

Reacţia Ambasadei SUA - Preţuim dialogul cu publicul român

"Ambasada Statelor Unite la Bucureşti confirmă că ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, mai devreme, în cursul acestei zile. Ambasadorul l-a felicitat pe ministru pentru numirea sa şi a subliniat angajamentul Statelor Unite faţă de consolidarea parteneriatului nostru strategic, parteneriat bazat pe valorile şi obiectivele comune ale promovării securităţii regionale, prosperităţii economice şi statului de drept. Ambasada Statelor Unite preţuieşte dialogul continuu cu Guvernul şi cu alte instituţii ale statului român, precum şi cu publicul din România, pe teme de interes comun.", precizează ambasada SUA, potrivit comunicatului de presă remis Epoch Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne