Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet - „Aniversarea unui miracol”

Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet împlineşte 20 de ani de la inaugurare. Este primul muzeu al comunismului din România şi din lume, primul centru care a expus oficial orori despre care lumea, chiar şi lumea liberă, nu îndrăznea să vorbească.

„Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism”, scrie poeta Ana Blandiana, cea care a iniţiat, pentru prima oară în România, pe vremea Convenţiei Democratice Muzeul-memorial menit să contracareze această sinistră victorie, prin expunerea comunismului cu ororile lui, judecăţii noastre de astăzi.

„Se împlinesc 20 de ani de la inaugurarea oficială a primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume. Anunţat astfel evenimentul are o solemnitate mai mare decât am simţit-o noi, cei care până în acea clipă festivă – la care au participat, într-o devălmăşie a cărei amintire încă mă emoţionează, ambasadori, miniştri (ai Convenţiei Democratice), lideri de opinie, ţărani în costume populare, elevi turişti – munciserăm timp de aproape cinci ani, în timp ce vechea „închisoare a miniştrilor” devenită şantier începuse deja să fie vizitată”, declară pentru Epoch Times, Ana Blandiana, fondatoarea şi iniţiatoarea proiectului, preşedinta Academiei Civice.

O realizare pe care nu o credeam nici noi posibilă. Tot contextul politic post-revoluţionar aducea argumente ale naivităţii noastre şi ale imposibilităţii realizării unui proiect atât de lipsit de realism. Şi totuşi, iată, cartea apărută postum a principalului artizan al acestui vis – Romulus Rusan - se numeşte „Cum se construieşte un miracol” şi spune istoria încheiată cu succes a acestei construcţii”.

Format din Muzeul de la Sighet, care reconstruieşte teribila închisoare comunistă şi din Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în Bucureşti, precum şi organizator al Şcolii de Vară, Memorialuleste o instituţie a Memoriei, unică în felul ei prin faptul că este în acelaşi timp institut de cercetare, de muzeografie şi de învăţământ.

Fizic, Muzeul e o reconstrucţie a celei ce a fost cumplita închisoare de la Sighet, locul unde, între 1950-1955 era adusă spre exterminare o parte din elita ţării. Peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), condamnaţi de comunişti la pedepse grele, fără să fi trecut măcar prin judecată au îndurat chinuri şi umilinţe înfiorătoare, mulţi murind din cauza torturilor, a foamei şi a condiţiilor inumane.

Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1993, iar proiectul de transformare a ei în muzeu a fost propus Consiliului Europei de Ana Blandiana.

Centrul internaţional de Studii asupra Comunismului (CISAC), înfiinţat şi condus de Romulus Rusan, tot din 1993, a demarat înregistrările de istorie orală şi colectarea de fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale, albume, înregistrări de istorie orală, precum şi – pe un alt plan – organizarea de ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri între victimele comunismului şi istoricii din România şi din străinătate, publicarea de cărţi, alcătuirea de expoziţii, cuprinzând mărturii, studii, statistici şi documente privind rezistenţa anticomunistăşi reprimarea ei

Memorialul a fost inaugurat 5 ani mai târziu. Începând din 20 iunie 1997 (data inaugurării) în fiecare an câteva celule au fost transformate în săli de muzeu, în 2015 fiind oferită publicului ultima dintre ele: ”Elevi în detenţie”.

„De fapt inaugurarea muzeului nu a însemnat şi terminarea muzeului. Pe parcursul celor 20 de ani care au trecut de atunci s-au adăugat noi şi noi săli rod al cercetărilor istorice care progresau, apărând noi date şi noi perspective o dată cu deschiderea arhivelor şi cu apariţia cărţilor dedicate studiului represiunii comuniste”, precizează Ana Blandiana.

„Acum, când muzeul este de mai mulţi ani terminat şi celor 60 de celule ale fostei închisori devenite tot atâtea săli de expunere, în egală măsură ştiinţifică şi artistică a cercetărilor tematice le-am adăugat două săli recuperate în subsol şi dedicate istoriei Memorialului (a instituţiei care a dezvăluit istoria şi a oamenilor care au realizat-o) asistăm aproape cu mirare la solemnitatea momentului şi ne gândim cu emoţie la sfertul de secol (pe care îl vom sărbători la anul) din momentul în care s-a născut ideea acestei opere şi a început realizarea ei”.

Iar faptul că la Sighet se stă la coadă în stradă pentru pătrunderea în muzeu şi faptul că presa nu a uitat – în vacarmul care ne înconjoară – să asculte sunetul pur al ideii devenite realitate, sunt dovezi că asistăm la aniversarea unui miracol, mai spune iniţiatoarea primului centru de studiu al comunismului.