METEO: Cod galben de ninsori şi vânt în perioada 5-7 martie

(SERGEI SUPINSKY / AFP / Getty Images)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri două atenţionări de Cod galben de precipitaţii importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori pentru mai multe judeţe din ţară.

Prima avertizare este valabilă în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie, ora 16.00 şi este valabilă pentru judeţele Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Dolj şi zonele de munte din judeţele Cluj, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Maramureş, informează ANM.

Vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. La munte şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari se va depune un strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15... 20 l/mp şi izolat 30...35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

Cea de-a doua avertizare este valabilă în intervalul 6 martie, ora 16.00 – 7 martie , ora 16.00 pentru aproape toată ţara.

Vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, mai anunţă meteorologii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură