METEO: Ninsori, polei şi vânt puternic în multe zone din ţară

Şoselele au fost acoperite de polei
Şoselele au fost acoperite de polei (DON EMMERT/AFP/Getty Images)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare de ninsori, polei şi vânt puternic începând de sâmbătă noapte până luni dimineaţă în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, iar în sudul ţării vor fi precipitaţii mixte.

În Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, începând de duminică, ora 02:00, până luni, la ora 06:00, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50-60 de kilometri pe oră şi vor fi condiţii de formare a poleiului.

La munte, vântul va depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de peste 20-25 de centimetri.

În sudul şi estul ţării, vântul se va intensifica în cursul zilei de duminică, când vor fi precipitaţii slabe mixte şi condiţii de formare a poleiului, transmit meteorologii.

În zonele de munte, vântul va continua să prezinte intensificări până pe 24 decembrie şi temporar va spulbera sau va viscoli ninsoarea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură