Mii de oameni la mitingul ACL din Timişoara

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Câteva mii de persoane s-au strâns la mitingul electoral ACL organizat vineri seara, la Timişoara. La miting au participat membri şi simpatizanţi ACL din mai multe judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

Potrivit Hotnews www.tion.ro, cu câteva zeci de minute bune înainte de începerea mitingului electoral, poliţiştii şi jandarmii au blocat circulaţia maşinilor pe strada Trandafirilor, din faţa Parcului Rozelor unde are loc mitingul, precum şi pe străzile adiacente.

Alături de Klaus Iohannis, la penultimul miting ACL din această campanie electorală erau aşteptaţi să sosească preşedintele ACL, Vasile Blaga, senator de Timiş, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Gheorghe Falcă, Cornel Popa, Cristian Buşoi, Valeria Schelean, Mircea Moloţ, Adriana Săftoiu, Sorin Frunzăverde, Dan Motreanu, Teodor Atanasiu, Marcel Vela, Andreea Paul, Lucia Varga şi Ilie Bolojan, precum şi liderii locali ai ACL, Constantin Ostaficiuc şi Nicolae Robu, primarul oraşului.

Înainte de miting, Klaus Iohannis şi-a lansat la Casa "Adam Muller Guttenbrunn" din Timişoara volumul autobiografic "Pas cu pas".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne