Ministrul de Interne: Poliţiştii şi sindicatele şi-au dat legi favorabile. Faptele disciplinare se clasează în 6 luni

Marcel Ion Vela
Marcel Ion Vela (Epoch Times România)

De-a lungul timpului, poliţiştii şi sindicatele au avut grijă să îşi facă legi favorabile, astfel încât să fie protejaţi de răspundere dacă greşesc, a anunţat, luni, noul ministru de Interne, liberalul Marcel Vela.

"Am discutat cu cei de la audit, cu cei de la Corpul de Control al ministrului, de-a lungul timpului, poliţiştii şi sindicatele au avut grijă să îşi facă legi favorabile, adică, dacă au trecut şase luni de la faptă, ea se clasează.

Fac referire la toate faptele pe care poliţiştii le fac din punct de vedere administrativ, mă refer, sau disciplinar, a fost aşa o prietenie în acest minister ca să se tărăgăneze cercetarea şi concluziile Corpului de Control să fie propuse ministrului spre aprobare într-o comisie exact la limita maximă a celor şase luni. Şi dacă au trecut cele şase luni comisia a constatat şi a propus ministrului clasarea pentru că au ieşit din termen", a explicat Vela, citat de Ziare.com.

Ministrul a dat ca exemplu cazul inspectorului-şef de la IPJ Caraş-Severin, cercetat pentru acte politice, poliţie politică, al cărui caz a fost clasat deoarece a depăşit termenul de şase luni.

"Aşadar, un inspector şef de poliţie din România face acte politice, poliţie politică, se implică pe faţă, cu probe, cu termene şi tot politic de la nivelul ministerului este ţinut în palmă şi apărat sau protejat. Este inspectorul de la Caraş-Severin.

Ştiu că s-a întâmplat aşa din trecutul în care eu nu m-aş fi gândit că ajung ministru al Afacerilor Interne şi când am întrebat Corpul de Control mi-a spus că s-a clasat cercetarea, că a expirat şi nu mai era în termen", a precizat ministrul.

"Sunt foarte multe probleme, dar vă rog să mă credeţi, sunt doar de două săptămâni ministrul Afacerilor Interne şi nu există timp fizic să le parcurg pe toate, dar vă garantez că voi lua bob cu bob şi pas cu pas voi rezolva toate aceste probleme ca să schimb imaginea ministerului.

Adică nu este posibil ca oamenii care trebuie să aplice legea şi să respecte legea, ei să se protejeze cu alte legi favorabile, astfel încât să fie aşa, un palat de cristal, în care unii protejează pe alţii", a mai declarat Marcel Vela.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne