Mircea Băsescu, eliberat condiţionat

Condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, este la un pas să respire aerul libertăţii.
Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu
Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu (Captură Youtube)

În cursul zilei de joi, Judecătoria Medgidia a admis cererea de eliberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al ţării. Decizia instanţei nu este însă una definitivă, astfel că poate fi atacată de procurori la Tribunalul Constanţa.

Potrivit avocaţilor lui Mircea Băsescu, citaţi de Agerpres, fratele fostului preşedinte ar putea ieşi condiţionat din penitenciar după circa patru luni de detenţie, în condiţiile în care are vârsta de peste 60 de ani şi poate executa o treime din pedeapsa la care a fost condamnat, perioadă din care se scad cea a arestului preventiv şi la domiciliu.

Reamintim că pe 16 iunie, fratele fostului preşedinte Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit bani de la Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, pentru a interveni pe lângă magistraţi, astfel încât interlopul să scape de închisoare. În acelaşi dosar, Marian Căpăţână - intermediarul banilor - a fost condamnat la 3 ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.