Moldova: Se va constitui noul Guvern până la finele acestui an?

Moldova adera la U.E.
Moldova adera la U.E. (Epoch Times Romania)

Săptămâna trecută, echipele de negociatori ale PLDM, PD şi PL nu s-au întâlnit deloc. Conform spuselor lui Dorin Chirtoacă, prim-vicepreşedintele PL, liderii celor trei partide urmau să se reunească pentru discuţii, însă nu este la curent dacă s-a întâmplat acest lucru sau nu, anunţă Unimedia.

Dorin Chirtoacă nu recunoaşte că între negociatori ar putea avea loc un blocaj, adăugând că ”Nu este vorba de un blocaj. Pur si simplu nu au mai avut loc discuţii la nivel de grup de negocieri. Poate va fi o întâlnire a liderilor de partid. Dorim o coaliţie europeană. Exact ca în Germania, unde există o coaliţie cu priorităţi bine stabilite. Modul în care s-au derulat la noi lucrurile până în prezent, procesul discuţiilor, sunt ca în balada Mioriţa”, transmite publika.md.

La sfârşitul şedinţei săptămânale a serviciilor Primăriei, Chirtoacă a dat detalii referitor la cursul negocierilor, arătându-se un pic indignat, pe motiv că doar el este întrebat despre negocieri, ” Numai pe mine mă întrebaţi, alţii unde sunt, negociază?”

La întrebarea formării unei coaliţii între PCRM şi PL, politicianul a declarat: ” Dacă cineva doreşte să facă alianţă cu comuniştii, să facă. Cineva a făcut în 2005. PL nu vede nicio alianţă cu PCRM”.

Referitor la un termen limită pentru formarea coaliţiei de guvernare, liberalul a precizat că ar fi mai bine să nu se facă lucrurile în grabă, pentru a nu avea parte de un rezultat nedorit pe viitor: ”Atunci când se formează o coaliţie contează cât de repede merg negocierile. Mai bine să dureze ceva mai mult şi să avem un rezultat bun, decât negocieri în pripă”. După care, politicianul a ţinut să mai adauge: ”Ar fi bine să nu dureze mult. Se vede ce se întâmplă cu cursul leului, cu situaţia economico-financiară, în sistemul bancar, la Banca de Economii, Banca Socială, garanţia acordată de Guvern... Sunt lucruri extrem de grave care în mod normal trebuie lămurite”.

Într-un final, Chirtoacă a încercat să fie optimist, dând de înţeles că speră ca până la finele anului negocierile se vor încheia cu formarea noului Guvern.