Monica Niculescu a câştigat turneul de tenis (WTA) de la Guangzhou

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu. (Matthew Stockman / Getty Images)

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a câştigat turneul WTA de la Guangzhou (China), dotat cu premii în valoare de 500.000 dolari, după ce a a învins-o, sâmbătă, în finală, pe franţuzoaica Alize Cornet, a doua favorită, cu 6-4, 6-0.

Niculescu (26 ani, locul 60 WTA) s-a impus după o oră şi 44 de minute în faţa unei adversare care a comis 12 duble greşeli. Românca a fost recompensată cu un cec de 111.163 dolari şi cu 280 puncte WTA.

Monica Niculescu a reuşit astfel cea mai bună performanţă a sa anul acesta, în care a mai jucat o semifinală WTA, la Bucureşti, pierdută în faţa Simonei Halep.

Niculescu şi Cornet (24 ani, 22 WTA) s-au mai confruntat de două ori în circuitul profesionist, franţuzoaica învingând în 2007, în calificări la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 6-2, în timp ce Monica s-a impus în 2012, în primul tur la Australian Open, cu 5-7, 6-0, 6-3.

Pentru Monica Niculescu acesta este al doilea titlu WTA la simplu din palmares, după cel de anul trecut, de la Florianopolis (Brazilia), însă a mai jucat două finale la Luxemburg, în 2011 şi 2012. Cornet are patru titluri WTA, la Budapesta (2008), Bad Gastein (2012), Strasbourg (2013) şi Katowice (2014), şi a mai jucat patru finale, în 2008 la Acapulco şi Roma, în 2012 la Strasbourg, iar anul acesta la Dubai.

La Guangzhou, Niculescu a avut o evoluţie de excepţie, a câştigat toate meciurile în două seturi şi nu a pierdut în niciunul mai mult de patru ghemuri: 6-2, 6-2 cu Bojana Jovanovski (Serbia/N. 4) în primul tur, 6-2, 6-1 cu Misaki Doi (Japonia) în optimi, 6-2, 6-2 cu Monica Puig (Porto Rico) în sferturi, 6-0, 6-2 cu Yafan Wang (China), în semifinale, 6-4, 6-0 cu Cornet (N. 2).