Municipalităţi şi instituţii suedeze rup relaţiile cu China

Suedia protestează împotriva ameninţărilor la adresa Guvernului şi a presei.
Gui Minhai primeşte 10 ani de închisoare pentru divulgarea de secrete de stat
Gui Minhai primeşte 10 ani de închisoare pentru divulgarea de secrete de stat (Getty Images)

Suedia a fost prima ţară occidentală, în mai 1950, care a stabilit relaţii diplomatice oficiale cu Republica Populară Chineză condusă de Mao Zedong. În 2010, cele două ţări au comemorat cu mândrie 60 de ani de la eveniment. Zece ani mai târziu, Suedia şi China se trezesc într-o criză diplomatică ce zguduie relaţiile bilaterale în toate domeniile.

În ultimele săptămâni, mai multe municipalităţi şi alte instituţii au rupt acordurile de colaborare pe care le-au avut cu oraşele chineze ca protest împotriva presiunii crescânde exercitate de Ambasada Chineză din Stockholm asupra guvernului suedez şi a mass-mediei, în încercarea de a reduce la tăcere criticile la adresa regimului comunist.

Stockholm cere eliberarea editorului Gui Minhai, de cetăţenie suedeză, condamnat la 10 ani

Toate problemele pornesc de la Gui Minhai, un editor de origine chineză, cu cetăţenie suedeză, care a publicat cărţi cu detalii personale despre protipendada liderilor guvernanţilor comunişti ai Chinei, inclusiv despre preşedintele Xi Jinping.

Răspunsul Partidului nu s-a lăsat aşteptat. În 2015, Gui, rezident in Hong Kong, a dispărut în mod misterios în timp ce era în vacanţă în Tailanda şi a reapărut săptămâni mai târziu în China: editorul a fost răpit pur şi simplu de agenţi ai Partidului Comunist pentru o infracţiune comisă în urmă cu un deceniu, potrivit publicaţiei La Vanguardia.

Această primă detenţie a fost urmată de mai mult de patru ani de statut incert - Gui Minhai nu a putut pleca din China şi a fost de mai multe ori arestat în închisorile comuniste - până marţea trecută, când a fost emisă o sentinţă de o instanţă chineză care l-a condamnat la zece ani de închisoare, deoarece ar fi transmis secrete de stat ţărilor străine.

Ministrul suedez de Externe, Ann Linde, care a afirmat că nici măcar nu au existat informaţii la nivel de guvern cu privire la vreun proces intentat împotriva lui Gui, a solicitat din nou eliberarea acestuia şi a adăugat că Suedia foloseşte toate canalele diplomatice disponibile pentru a se întâlni cu el şi pentru a-i oferi sprijin consular. Marţi, 25 februarie, secretarul de stat suedez l-a chemat pe ambasadorul chinez să-i comunice protestul oficial.

Cu toate acestea, răspunsul Chinei a fost ferm: „Gui Minhai şi-a restabilit naţionalitatea chineză în 2018, după ce a solicitat-o ​​autorităţilor competente din această ţară din proprie iniţiativă, astfel că dosarul său a fost eliminat din arhiva cazurilor consulare dintre China şi Suedia”. Acest lucru este susţinut într-un comunicat al Ambasadei chineze la Stockholm, în care subliniază că ţara asiatică nu recunoaşte dubla cetăţenie a cetăţenilor săi.

Suedia, care a solicitat în mod repetat eliberarea editorului, a primit ameninţări în mai multe rânduri, mai ales de la sosirea în 2017 a actualului ambasador chinez, Gui Congyou, care a menţinut o poziţie agresivă împotriva celor care critică deficienţele democratice ale Republicii Populare Chineze, afirmă aceeaşi publicaţie.

Tensiunile au crescut la sfârşitul anului trecut, când ambasadorul chinez a ameninţat atat guvernul suedez - deoarece oficialii suedezi au îndrâznit să participe la acordarea simbolică a unui premiu acordat lui Gui Minhai în apărarea libertăţii de exprimare - cât şi presa. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul pentru multe dintre municipalităţile suedeze care au încurajat până acum colaborarea cu alte instituţii chineze.

Lulea şi Vasterås sunt două exemple de oraşe care au anulat acordurile în ultimele săptămâni: Universitatea din Lulea a anulat un proiect de cooperare cu Institutul Confucius, o instituţie a Ministerului chinez al Educaţiei care îşi propune să promoveze limba şi cultura din ţară asiatică, în timp ce Vasterås şi-a încheiat înfrăţirea cu oraşul Jinan.

Institutele Confucius, aflate în principal în campusurile universitare de pe întregul glob, au fost aparent create pentru a preda limba şi cultura chineză. Dar ele sunt de fapt centre de răspândire a propagandei pro-chineze şi a activităţilor de influenţă, inclusiv de organizare a grupurilor de studenţi comunişti chinezi. Institutele Confucius din toată lumea funcţionează sub auspiciile Hanban, o agenţie de propagandă a Ministerului de Externe al Partidului Comunist Chinez (mai multe informaţii aici).

"Situaţia din China s-a schimbat, represiunea este acum mai mare", a argumentat primarul oraşului Vasterås, Anders Teljebäck. Cel puţin alte patru municipalităţi şi-au încheiat acordurile de cooperare cu China, iar acum se pune accentul pe Göteborg, oraş înfrăţit cu Shanghai încă din anii '80. Mai multe partide au solicitat, de asemenea, desfiinţarea oricăror relaţii instituţionale cu China, dar decizia a fost amânată până în primăvară.

În Göteborg situaţia este mult mai delicată. Volvo e luat de chinezi

Göteborg are un port industrial puternic şi găzduieşte de asemenea sediul Volvo, a cărui subsidiară auto este deţinută de compania chineză Geely de zece ani. Într-un interviu acordat în ziarul local Göteborgs-Posten, ambasadorul chinez a avertizat că rezilierea acordului dintre cele două oraşe „va avea consecinţe” şi a recomandat reprezentanţilor politici „să se gândească la asta de trei ori înainte de a acţiona”.