Negocierile privind aderarea Albaniei şi Muntenegrului la UE ar putea începe în 2019. Reformele sunt cheia

Premierul albanez Edi Rama.
Premierul albanez Edi Rama. (Getty Images)

Statele UE au dat undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare a Muntenegrului şi Albaniei, cerând ambelor pretendente să demonstreze că fac progrese în implementarea reformelor înainte ca discuţiile să înceapă anul următor.

Întâlnindu-se marţi în Luxemburg, miniştrii de externe ai UE au căzut de acord cu privire la definirea “căii de parcurs pentru deschiderea negocierilor de aderare în iunie 2019”, potrivit unei declaraţii comune a liderilor UE, precizează RFE/RL.

Progresul cerut de miniştrii UE ar trebui să includă “rezultate tangibile şi de durată suplimentare” în cazul reformelor în sectorul judiciar, în serviciile de securitate şi administraţia publică, precum şi în privinţa combaterii corupţiei.

Albania şi Macedonia speră ca decizia luată marţi de miniştrii de externe să determine liderii UE să aprobe mişcarea în timpul summitului din 28-29 iunie.

Decizia a fost luată pe fondul diviziunilor existente în rândul statelor membre cu privire la această problemă, Franţa şi Olanda, cu susţinerea danezilor, cerând mai multe reforme în Albania şi Macedonia înainte de lansarea negocierilor.

Statele UE au adoptat o “poziţie puternică” semnalizând statelor din vestul Balcanilor că trebuie să aibă o “perspectivă clară faţă de Uniunea Europeană”, a precizat Gernot Blumel, ministru austriac pentru Afaceri Europene.

Premierul albanez Edi Rama a apreciat decizia miniştrilor, care a venit după “72 de ore de dezbateri furtunoase”, ca fiind o victorie. “Această dispută a fost câştigată, şi acum începe bătălia reală”, a scris premierul pe Twitter.

Înaintea întâlnirii din Luxemburg, ministrul olandez de Externe, Ştef Blok, a recunoscut faptul că ambele ţări au făcut “progrese importante”.

“Dar, în acelaşi timp, ele încă nu au făcut suficient. Dorim să vedem un progres în lupta împotriva corupţiei şi a statului de drept”, a precizat Blok.

Premierul macedonean Zoran Zaev a declarat din Viena că liderii europeni trebuie să continue să îi “motiveze” ţara pentru a aplica reforme.

“Motivaţia UE este forţa conducătoare în ţările din vestul Balcanilor”, a afirmat Zaev.

Comisarul UE pentru Politică Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a avertizat luni cu privire la amânarea lansării discuţiilor de aderare cu cele două ţări, subliniind importanţa furnizării unui “semnal pozitiv” către întreaga regiune a Balcanilor de Vest.

Hahn a precizat la o conferinţă interguvernamentală între UE şi Muntenegru, desfăşurată în Luxemburg, că Macedonia ar trebui “recompensată” pentru semnarea recentă a unui acord cu Grecia în vederea soluţionării unei dispute vechi de 27 de ani cu privire la numele fostei republici iugoslave.

Pe lângă Macedonia şi Albania, alte patru ţări balcanice rămân în afara Uniunii Europene: Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru şi Serbia. Şi dintre acestea, doar Muntenegru şi Serbia au început până acum negocierile de aderare la blocul european.