Nicolicea, supărat că Iohannis a refuzat să-l numească ministru al Justiţiei

Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Florin Chirila/Epoch Times)

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea a avut, miercuri, prima reacţie după ce a fost respins de către preşedintele Klaus Iohannis pentru postul de ministru al Justiţiei.

„Restructurările nu se fac pentru rezolvarea conflictelor juridice de natură constituţională. Pentru acest motiv nu (ar trebui să facă PSD restructurare guvernamentală - n.r.). După cum aţi văzut, domnul preşedinte nu e prima dată când încalcă deciziile CCR. A făcut-o bine. Punct. A încălcat ultima decizie a CCR. Pentru că a mai refuzat şi altădată şi şi-a permis să încalce în continuare Constituţia”, a declarat Eugen Nicolicea, miercuri, la Parlament, citat de Mediafax.

Nicolicea a mai precizat că, de când şeful statului i-a respins numirea în funcţie, nu a discutat cu Liviu Dragnea şi nici cu premierul Viorica Dăncilă.

Întrebat ce opinie are despre declaraţiile lui Iohannis, care spunea că persoanele propuse pentru ministere nu au ţinuta necesară pentru ocuparea funcţiei, liderul PSD a replicat: „Nu am auzit aşa ceva. Când a spus aşa ceva? Nu a spus aşa ceva. Pentru că a mai refuzat şi altădată şi şi-a permis să încalce în continuare Constituţia. Ultima decizie a Curţii cu privire la conflictul juridic de natură constituţională privind remanierea miniştrilor.”

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Cotroceni, că respinge remanierea cerută de Viorica Dăncilă, pe care a catalogat-o drept "un fel de farsă", şi i-a cerut premierului să vină cu alte propuneri de miniştri.


În urma solicitării, premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiţiei, a ministrului Eugen Teodorovici, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene şi a ministrului Radu Ştefan Oprea, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne