Nicuşor Dan, mutare strategică: Intră în cursa internă din USR pentru Primăria Capitalei

Nicusor Dan
Nicusor Dan (Epoch Times România)

Deputatul Nicuşor Dan a anunţat, luni, că s-a înscris în competiţia internă din partid pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Capitalei. Deşi nu mai este membru USR, partid pe care l-a fondat, Nicuşor Dan afirmă că are sprijinul simpatizanţilor pentru că el este persoana potrivită „să scoată Bucureştiul din ghearele animalului politic nefast, Firea-PSD”.

„În urmă cu câteva luni am anunţat public decizia de a candida pentru funcţia de Primar General al Capitalei, ca independent. Cred că sunt cel mai în măsură să scot Bucureştiul din ghearele animalului politic nefast, Firea-PSD, şi să-l transform alături de oameni competenţi şi integri, într-o capitală europeană, aşa cum merităm. Nu este doar credinţa mea. Sondajele arată recurent că sunt omul politic din opoziţie cu cea mai mare intenţie de vot a bucureştenilor”, a declarat Nicuşor Dan, citat de Digi24.

Fostul preşedinte USR mai afirmă că se bucură de susţinerea membrilor din partidele de opoziţie şi că s-a înscris în cursa internă din USR Bucureşti.

„Mă bucur de multă susţinere din partea membrilor partidelor de opoziţie, în primul rând din USR. Ieri am făcut încă un pas important spre împlinirea acestui ţel. M-am înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului USR pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Statutul USR şi principiile după care am fondat acest partid încurajează susţinerea competenţei oriunde s-ar afla ea, în interiorul partidului şi în afara lui. Sunt optimist că oamenii din USR vor susţine candidatura mea şi că împreună cu toate forţele de bună credinţă vom putea reda Bucureştiul bucureştenilor, acolo unde îi e locul”, a declarat Nicuşor Dan.

Fostul lider USR a mai precizat că, marţi, la ora 10:00, la sediul cabinetului parlamentar din Carol Davila 91, va organiza o conferinţă de presă la care îi invită, pe lângă jurnalişti, pe toţi cei care vor să îi adreseze întrebări pe acest subiect.

Reamintim că Alianţa USR-PLUS urmează să desemneze un candidat pentru Primăria Capitalei până la alegerile de anul viitor. Din partea PLUS, candidatul anunţat este Vlad Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne