Nicuşor Dan, semnal de alarmă: PSD dă proprietatea publică pe mâna baronilor

PSD vrea să deschidă calea abuzurilor şi arbitrariului în gestionarea bunurilor publice care vor ajunge să fie vândute ori concesionate unor clienţi politici, a avertizat partidul condus de Nicuşor Dan - USR.
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times)

PSD intenţionează să dea mână liberă baronilor locali în gestionarea proprietăţii publice, cumpărându-le astfel sprijinul, în contextul în care Liviu Dragnea îşi pierde puterea asupra Guvernului Grindeanu, a tras un semnal de alarmă marţi, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.

"Printr-o serie de amendamente depuse la Legea administraţiei publice locale, PSD înlătură singura cenzură pe care o mai aveau aceştia, respectiv obligativitatea votului de 2/3 din numărul total al consilierilor locali şi judeţeni, la adoptarea hotărârilor privind patrimoniul. Iniţiatorii amendamentelor propun ca hotărârile privind patrimoniul să se adopte cu votul a jumătate plus unu din numărul total al consilierilor locali şi judeţeni", se arată în comunicatul citat.

USR atrage atenţia asupra consecinţelor acestor modificări care deschid calea abuzurilor şi arbitrariului în gestionarea bunurilor publice care vor ajunge să fie vândute ori concesionate unor clienţi politici.

"Gabriela Firea şi alţi primari care nu au majorităţi de 2/3 vor putea înfiinţa societăţi comerciale cu capital din bugetul public, vor putea concesiona, închiria, face schimburi de terenuri cu jumătate plus unu din numărul total al consilierilor în funcţie, nu ca acum, când au nevoie de 2/3 din numărul consilierilor. Cazul Bucureştiului, acolo unde PSD şi ALDE au majoritate simplă în Consiliu, este relevant. Firea ar fi direct interesată dacă ar fi adoptată modificarea", a declarat Nicuşor Dan.

Potrivit USR, o altă modificare suspectă, ce pare că îndeplineşte promisiunea lui Liviu Dragnea făcută primarilor că vor fi exoneraţi de potenţiale acuzaţii de abuz în serviciu, este introducerea unui articol prin care autorităţile cu atribuţii de control vor avea obligaţia să asigure îndrumarea, din oficiu sau la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, cu privire la aplicarea prevederilor legale.

USR susţine că prevenţia, invocată ca argument de către iniţiator, Asociaţia Municipiilor din România, este o parte esenţială a luptei anticorupţie, dar suspectează că acest articol are în realitate un alt scop. Există un risc ca instituţiile de control să fie blocate de cereri de clarificare şi că aceste acte explicative să fie utilizate în instanţă, ca acoperire pentru abuzurile săvârşite de aleşii şi funcţionarii locali.

În acest context, USR se va opune amendamentelor PSD, sau inspirate de PSD, cum este cel al Asociaţiei Municipiilor, şi cheamă societatea civilă să ceară respingerea acestora, la votul care va avea loc în Senat. În caz contrar, există pericolul ca proprietatea publică să fie devalizată în beneficiul unor politicieni şi al clienţilor acestora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne