Norvegia, ţara în care toţi oamenii pot şti cât câştigă fiecare conaţional, inclusiv politicienii

În timp ce salariile demnitarilor români sunt necunoscute şi continuă să crească, iar discuţiile pe tema transferului contribuţiilor pentru pensii şi sănătate de la angajator la angajat i-au oferit lui Liviu Dragnea ocazia să constate că statul român ne fură, există cel puţin o ţară în care acest tip de discuţii nu există.

În Norvegia orice cetăţean poate şti cât câştigă o altă persoană încă din anul 1814, iar acest lucru cauzează rar probleme. În trecut, salariile erau publicate într-o carte. O listă de venituri ale tuturor persoanelor, activele şi taxele pe care le-au plătit erau disponibile pe rafturile unei biblioteci publice.

În prezent, informaţiile sunt pe internet şi pot fi accesate doar cu câteva clicuri. Schimbarea s-a produs în 2001 şi a avut un impact imediat.

Veniturile primului ministru norvegian, Erna Solberg, pot fi consultate online de către toţi cetăţenii Norvegiei

„S-a transformat într-un divertisment pentru mulţi”, explică Tom Staavi, fostul editor economic de la ziarul local Verdens Gang. „La un moment dat puteai să ştii cât câştigau prietenii tăi de pe Facebook, doar intrând în reţeaua socială.”

Transparenţa este importantă, spune Staavi, în parte deoarece norvegienii plătesc mult impozit pe profit: o medie de 40,2%, comparativ cu 33% în Marea Britanie, potrivit agenţiei de statistică a Uniunii Europene (Eurostat) în timp ce media UE este de 30,1%.

„Când plăteşti atât de mult trebuie să ştii că toată lumea plăteşte de asemenea şi trebuie să ştii că banii tăi au o destinaţie rezonabilă”, spune el. „Noi trebuie să avem încredere şi siguranţă în sistemul fiscal şi de asigurare socială.”

Se consideră că beneficiile depăşesc cu mult problemele pe care le poate provoca invidia.

De fapt, la cele mai multe locuri de muncă, angajaţii au o idee destul de clară cu privire la nivelul de venit al colegilor lor, fără să meargă să caute pe internet. Salariile din multe sectoare sunt stabilite prin contracte colective şi diferenţele de salarii sunt relativ mici.

Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi este, de asemenea, mică conform standardelor internaţionale. Forumul Economic Mondial clasează Norvegia în poziţia a cincea dintr-un total de 144 de ţări în ceea ce priveşte egalitatea de remunerare între bărbaţi şi femei care fac munci similare.

Deci, este posibil ca cifrele care apar pe Facebook să nu-i surprindă pe mulţi. Dar, la un moment dat, Tom Staavi şi alţii au făcut presiuni asupra guvernului să introducă măsuri care să încurajeze persoanele să se gândească de două ori înainte să spioneze detaliile salariale ale unui prieten, vecin sau coleg.

Acum, persoanele care vor să aibă acces la datele de la autoritatea fiscală trebuie să introducă numărul cărţii de identitate, iar în ultimii trei ani a fost imposibil să se caute în mod anonim.

„Din 2014, se poate vedea cine caută informaţii despre tine”, spune Hans Christian Holte, director al autorităţii fiscale.

„Am văzut o scădere până la o zecime din volumul avut înainte. Cred că acest lucru a eliminat mentalitatea de curiozitate.”

Există aproximativ trei milioane de contribuabili în Norvegia dintr-o populaţie totală de 5,2 milioane. Autoritatea fiscală a contabilizat 16,5 milioane de căutări cu un an înainte de intrarea în vigoare a restricţiilor. Astăzi există peste două milioane de căutări pe an.

Într-un studiu recent, 92% dintre oameni au declarat că nu caută informaţii despre prieteni, familie sau cunoştinţe.

Listele afişează doar venitul net, activele şi impozitele nete plătite. Cineva care are un portofoliu larg de proprietăţi, de exemplu, s-ar putea să aibă unele active mult mai mari decât cifra indicată în listă, deoarece valoarea proprietăţii impozabile este adesea mult mai mică decât valoarea reală de piaţă.

Hege Glad, o profesoară din Oslo, îşi reaminteşte că, atunci când era tânără, oamenii stăteau la cozi pentru a examina cărţile „mari şi groase” cu datele de venituri şi taxe, publicate o dată pe an.

„Ştiu că tatăl meu era unul dintre ei. Când venea acasă era într-o dispoziţie proastă deoarece vecinul nostru bogat apărea cu venituri puţine, fără active şi, mai presus de toate, plătea foarte puţin impozit”, spune Hege pentru BBC.

Deşi i se pare un lucru bun transparenţa în Norvegia, consideră şi că aceasta poate avea efecte negative, după cum a observat la şcoala ei. „Îmi amintesc că odată, când am ajuns la şcoală, un grup de copii au vrut să-mi spună cât de mulţi bani câştigă tatăl unuia dintre elevii din clasă. Au existat şi alte povestiri despre cum copiii din familiile cu venituri mici au fost hărţuiţi la şcoală de către colegii care au văzut situaţia financiară a părinţilor lor.”

Dar directorul autorităţii fiscale, Hans Christian Holte, consideră că guvernul a creat un echilibru bun.

Faptul că nu sunt permise căutările anonime descurajează infractorii care altfel le-ar folosi pentru a identifica oamenii bogaţi ca ţinte potenţiale.

Şi totuşi, restricţiile nu i-au oprit pe avertizorii care raportează lucrurile care le par suspecte. „Ne place ca persoanele să facă căutări care ne pot ajuta să investigăm evaziunea fiscală şi numărul de indicii care ajung la noi nu s-a diminuat”, spune el.

„Poate că factorul curiozitate s-a diminuat mai mult sau mai puţin, dar încă mai există motive legitime de a căuta şi există efecte pozitive ale acestei deschideri.”