Noua alianţă PNL-USR-PLUS şi-a prezentat oficial candidaţii comuni pentru Bucureşti

Alianţa USR-PLUS-PNL
Alianţa USR-PLUS-PNL

PNL, USR şi PLUS au bătut palma pentru Capitală. Liderii noii alianţe electorale au anunţat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că îl susţin pe Nicuşor Dan pentru Primăria Generală şi vor susţine candidaţi comuni la primăriile de sector, după cum urmează:

Sectorul 1 - Clotilde Armand (USR)

Sectorul 2 - Radu Mihai (USR)

Sectorul 3 - Adrian Moraru (PNL)

Sectorul 4 - Simona Spătaru (PLUS)

Sectorul 5 - Cristian Băcanu (PNL)

Sectorul 6 - Ciprian Ciucu (PNL)

În acelaşi timp, viceprimar al Capitalei ar urma sa fie liderul PLUS Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii din Guvernul Cioloş.

"Sunt bucuros că Alianţa USR PLUS şi PNL, după discuţii, au ajuns să aibă o listă comună de candidaţi la primăriile de sector. Sunt oameni serioşi pe care îi cunosc şi în care am încredere. În politică, lucrul cel mai important este să asculţi ce vor oamenii pe care tu vrei să-i reprezinţi. Există în Bucureşti o mare majoritate de oameni care cred că oraşul se îndreaptă într-o direcţie greşită şi care spun: uniţi-vă, salvaţi-ne de PSD. Nu a fost o decizie uşoară pentru organizaţiile celor trei partide să susţină un independent şi să susţină candidaţii altor partide şi să renunţe la candidaturile propriilor lor membri. Pentru asta vreau să felicit organizaţiile celor trei partide pentru că au înţeles miza mai mare pentru Bucureşti şi au luat această decizie dificilă. Vreau să rog susţinătorii celor trei partide să ia exemplu de la organizaţiile de partid, să treacă peste asperităţile inerente luptei politice şi să creadă în proiectul mare cu care venim azi în faţa dumneavoastră", a declarat Nicuşor Dan.

Dan Barna, preşedintele USR, şi-a exprimat încrederea că proiectul pentru Bucureşti, cu Nicuşor Dan pentru Primăria Bucureşti, va însemna reconstrucţia Capitalei.

"De astăzi, Bucureştiul are opţiunea unui primar şi a unei echipe, la nivelul primăriilor de sector, care într-adevăr să îndrepte acest oraş spre ceea ce înseamnă o capitală europeană. Este o oportunitate extraordinară, este un acord la care nu s-a ajuns uşor. Fiecare dintre partidele noastre a făcut sacrificii pentru a construi acest proiect şi le mulţumesc colegilor care au făcut un pas în lateral înţelegând miza mai mare pe care o propunem astăzi. Sunt foarte sigur că punând aceste resurse împreună vom putea, în sfârşit, să reconstruim Bucureştiul chiar de astăzi", a transmis Dan Barna, preşedintele USR.

Dragoş Tudorache, preşedintele executiv PLUS, a subliniat că, datorită echipei de profesionişti la primăriile de sector, Bucureştiul va avea soluţii punctuale pentru toate problemele cetăţenilor.

"Momentul politic pe care îl marcăm astăzi este, în primul rând, un moment politic de responsabilitate, o responsabilitate pe care noi, la PLUS, o avem faţă de electoratul din Bucureşti. În al doilea rând, acest proiect politic pe care îl lansăm astăzi este despre principii de bună guvernare în administraţia locală, cele care întotdeauna au fost ignorate. Nu este o înţelegere despre oameni şi funcţii, ci despre transparenţă. În al treilea rând, acest moment politic e despre oameni şi soluţii. Avem cea mai bună echipă de primari pentru sector, îl avem pe Nicuşor Dan, îl avem pe Vlad Voiculescu şi în spatele lor avem soluţii punctuale pentru toate problemele Bucureştiului", a subliniat Dragoş Tudorache, preşedintele executiv PLUS.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a transmis că echipa susţinută de USR PLUS şi PNL înseamnă un viitor mai bun pentru bucureşteni.

"Astăzi avem de dat o veste bună pentru bucureşteni. Dreapta modernă proeuropeană s-a unit pentru un proiect comun pentru Bucureşti. După săptămâni de discuţii analize şi evaluări, partenerii din USR PLUS împreună cu noi, cei din PNL, am hotărât că împreună putem să oferim un viitor mai bun pentru Bucureşti şi o viaţă de calitate mai bună pentru fiecare bucureştean. Proiectul care ne-a unit este un proiect care trebuie să pună capăt modului lipsit de profesionalism, modului lipsit de interes şi de dedicare faţă de interesul bucureşteanului, modului dezastruos în care a fost guvernată Capitala. Bătaia de joc la adresa bucureştenilor trebuie să ia sfârşit. Astăzi am decis în forurile statutare că vom prezenta candidaţi comuni pentru Bucureşti, la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector. Nicuşor Dan este un om care iubeşte Bucureştiul, care cunoaşte în amănunt problemele Bucureştiului. Prezenţa mea aici e şi un argument pentru o cooperare loială între primarul general, primarii de sector şi Guvernul României", a conchis Ludovic Orban, preşedintele PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne