Noua alternativă a timbrului de mediu propusă de Ministerul Mediului

Un nou cadru legislativ ar putea fi introdus ca alternativă a “timbrului de mediu”, mai exact o vignetă colorată în funcţie de norma de poluare a fiecărui tip de automobil în parte şi, dacă este cazul, implementarea unor taxe în zonele aglomerate.

Automobil electric
Automobil electric

Ministerul Mediului a prezentat ideile generale ale unui nou proiect futuristic de vignete diferenţiate pe culori în funcţie de norma de poluare a motorului fiecărui autoturism înmatriculat în România, care ar putea fi introdus prin Ordonanţă de Urgenţă la finalul lunii martie, conform unor surse Mediafax.

Zeci de taxe nefiscale au fost eliminate printr-un proiect normativ care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2017, printre care şi taxa de mediu. Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marţi, la Sibiu, că nu va fi introdusă o nouă taxă care să înlocuiască vechiul act normativ abrogat, dar în perioada următoare vor exista abţibild de culori diferite pe parbrizele tuturor maşinilor, care se vor da în funcţie de norma de poluare trecută în talonul automobilului ca urmare a inspecţiilor tehnice periodice.

Tariful fiecărui abţibild ar putea fi stabilit de fiecare staţie ITP, dar costul acestuia nu va depăşi suma de 3 lei. Având în vedere tipul de motor şi carburant, ar putea exista cel puţin şapte tipuri de astfel de vignete colorate, conform fiecărei categorii în parte, Non-euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3, Euro 4, Euro 5 şi Eco/Hibrid, maşini electrice şi hibrid.

Totuşi, maşinile poluante care se conformează normelor vechi, precum Euro 1 şi Euro 2, ar putea să nu mai aibă acces în zonele centrale, încurajându-se astfel reducerea poluării. Acest lucru ar putea fi implementat de fiecare administraţie locală în parte, şoferii care nu se conformează normelor de poluare de la Euro 4 în sus sau Eco vor achita o taxă sau un abonament lunar către bugetul local. De asemenea, maşinile cu motoare diesel ar putea fi taxate mai aspru spre deosebire de cele cu alimentare cu benzină.

Ministrul Mediului a mai adăugat că pentru a putea implementa acest proiect, este nevoie mai întâi de o infrastructură bine pusă la punct.

„În perioada următoare vom identifica maşinile poluante şi vom avea câte un sticker de culoare diferită în parbrizul fiecărei maşini în funcţie de gradul de poluare. Asta nu înseamnă costuri suplimentare sau taxe pe care le percepem. Dar crează premizele ca autorităţile publice locale, după ce vor face zonarea oraşelor, să poată să introducă. Dar m-aş bucura, ca ministru al Mediului, să am la fiecare intrare într-un oraş mai mare, o parcare în care orice cetăţean să poată să îşi lase maşina, să ia metroul, să ia o maşină electrică, să închirieze forme alternative mai prietenoase cu mediul. Cred că înainte de a introduce taxe trebuie să creăm o infrastructură. Cred că primăriile vor face zonarea şi când vor considera că avem foarte multe maşini, aglomeraţie mare, grad de poluare mare, vor putea să introducă pentru acele zone un sistem de taxare suplimentară care să fie la îndemâna cetăţeanului, fie prin sms, fie printr-o altă formă prietenoasă. Acum nu se introduce nicio taxă”, conform Mediafax.

Menţionăm că un astfel de sistem cu vignete colorate în funcţie de norma de poluare a fost deja implementat în Londra şi Paris, Germania folosindu-l de asemenea pentru accesul în zonele verzi sau cu un mediu natural special.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne