Noul Cod Fiscal. Impozitul pe clădiri va creşte după schimbarea modului de calcul

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Guvernul Ponta a decis, în cadrul ultimei forme a proiectului de Cod Fiscal, să schimbe radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor. În prezent, impozitul se calculează în funcţie de valoarea contabilă, însă urmează să fie aplicată o modalitate de calcul bazată strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piaţă, suma de plată urmând să crească, relatează B1.ro.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, dacă în prezent impozitul pe clădiri se calculează prin raportarea la valoarea de inventar a imobilului respectiv, adică valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu înregistrată în contabilitatea proprietarului, în viitor se va lua în calcul doar valoarea de piaţă a clădirii, pentru majorarea veniturilor astfel atrase din această sursă.

Guvernul îşi motivează decizia explicând că, deşi în prezent, valoarea impozabilă a clădirilor persoanelor juridice este cea înregistrată în contabilitate, aceasta poate fi total alta decât valoarea reală a clădirii, în funcţie de metoda contabilă folosită.

Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea firmelor, impozitul pe clădiri va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, în timp ce pentru cele nerezidenţiale acesta va fi cuprins între 0,25% - 1,50% din valoarea impozabilă a clădirii, calculată însă după noul criteriu.

În opinia fostului ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, schimbarea propusă de Guvern va duce la desfiinţarea unor firme.

Amintim că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a recomandat schimbarea regulii de impozitare a proprietăţii în aşa fel încât aceasta să se bazeze pe valoarea de piaţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie