Numărul victimelor creşte în Venezuela. Manifestant incendiat moare în spital

Un tânăr manifestant venezuelean căruia i s-a dat foc în timpul unei demonstraţii a murit la spital. Ţara sud-americană a fost zguduită de proteste care au loc aproape zilnic împotriva guvernului preşedintelui socialist Nicolas Maduro.
Protest anti-guvern în Venezuela, mai 2017.
 
Protest anti-guvern în Venezuela, mai 2017.   (Getty Images)

Orlando Figuera a murit duminică în spital, la două săptămâni după ce i s-a dat foc în timpul unui protest anti-guvernamental în estul capitalei venezuelene Caracas, a scris pe contul oficial de Twitter biroul procuraturii de stat.

Tânărul de 22 de ani este a 65-a victimă în ultimele săptămâni de proteste. Peste 1.000 de persoane au fost rănite în tulburările recente.

Protestele anti-Maduro au zguduit întreaga ţară în ultimele câteva săptămâni după ce Curtea Supremă a încercat în luna martie să confişte puterea Adunării Naţionale, care este controlată de opoziţie. Pe de altă parte, opozanţii lui Maduro au cerut alegeri anticipate, demisia preşedintele socialist, eliberarea activiştilor închişi şi ajutoare umanitare externe.

În plus, opoziţia îl acuză pe Maduro pentru inflaţia de trei cifre, rata ridicată a criminalităţii şi lipsurile cronice de alimente, medicamente şi alte produse de bază din Venezuela. Banca americană Goldman Sachs a fost de asemenea criticată de opoziţia venezueleană după ce a cumpărat obligaţiuni deţinute de banca centrală a Venezuelei în cadrul unei tranzacţii ce a fost văzută ca vitală pentru supravieţuirea administraţiei Maduro.

Furia manifestanţilor a fost amplificată şi de faptul că guvernul a anunţat că plănuieşte crearea unei Adunări Constituante cu scopul scrierii unei noi Constituţii naţionale.

Maduro a anunţat controversata mişcare în luna mai, susţinând că aceasta va ajuta la restabilirea păcii în ţara bogată în petrol. Dar, opoziţia îl acuză că încearcă să se agaţe de putere prin desemnarea aliaţilor săi în această Adunare.

Preşedintele Consiliului Electoral Naţional al Venezuelei (CNE), Tibisay Lucena, a declarat duminică faptul că guvernul speră să desfăşoare un referendum în 30 iulie pe tema creării Adunării Constituante. Această dată propusă trebuie să fie aprobată de Consiliul Electoral Suprem.

Opoziţia a răspuns la această decizie făcând apel la proteste, pentru luni, de-a lungul principalelor şosele din Venezuela

Moarte brutală

Guvernul socialist şi opoziţia s-au acuzat reciproc pentru uciderea lui Figuera. Tânărul a fost bătut şi înjunghiat înainte să fie stropit cu petrol şi incendiat în timpul unui protest în 20 mai. El a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe 80% din suprafaţa corpului, au declarat oficialii.

Maduro a afirmat că a fost vorba de o crimă bazată pe ură, adăugând că Figuera a fost vizat deoarece a susţinut guvernul şi avea piele de culoare închisă.

Dar, opoziţia, care a condamnat la rândul ei incidentul, a precizat că unii participanţi la protest l-au acuzat de “furt”.

Linşările şi violenţele de grup au devenit tot mai răspândite în Venezuela şi, în condiţiile securităţii fragede din ţară, mulţi dintre cetăţeni aleg să-şi facă singuri dreptate.

Henrique Capriles, lider al opoziţiei, a declarat că toţi venezuelenii doresc să se facă dreptate pentru “Orlando şi pentru toţi morţii şi răniţii. Principalul vinovat: Nicolas Maduro”.

Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane, Luis Almagro, a transmis pe Twitter condoleanţe familiei lui Figuera, susţinând: “Venezuela nu merită atât de multă durere”.

Almagro, care este un critic vocal al lui Maduro, a atacat sâmbătă Consiliul Naţional Electoral al Venezuelei şi pe preşedinta Lucena, afirmând că sunt complici la criza din ţară. Almagro a mai declarat că Adunarea Constituantă propusă de guvern este “ilegală, neconstituţională şi frauduloasă”.