Ruxandra Drăghia-Akli a fost numită director general adjunct al Comisiei Europene la departamentul pentru Cercetare şi Inovare, urmând să preia noul post de la 1 septembrie, reiese dintr-un comunicat remis miercuri de Executivul european.
Potrivit Hotnews.ro, Ruxandra Drăghia-Akli, angajată a Comisiei din 2009, a ocupat până acum postul de Director Health în Directoratul General Cercetare, gestionând o echipă de 150 de oameni şi un buget de 1,3 miliarde euro anual.
Este cercetător, doctor în medicină. Timp de 14 ani a lucrat în mediul academic şi în biotehnologie în SUA şi a fost vice-preşedinte pentru cercetare al unei companii de biotehnologie (VGX Pharmaceuticals - vaccinuri de ADN, terapie genică), în care a fost unul dintre fondatorii ştiinţifici.
După Franţa şi America, a venit rândul Bruxelles-ului în cariera sa profesională. "Am vrut să vin la Bruxelles şi să am un impact în cercetarea medicală europeană. În fiecare zi lucrez pentru acest scop", declara ea pentru SmartWoman.ro în 2010.