Oamenii de ştiinţă au creat cea mai rece moleculă din lume

(photos.com)

Oamenii de ştiinţă americani au creat cele mai reci molecule din lume, recurgând la răcirea gazului format din sodiu şi potasiu (NaK) până la 500 nanokelvini, relatează revista ştiinţifică Physical Review Letters.

Fizicienii studiază deja de mai mult timp comportamentul materiei la temperaturi extrem de scăzute. Cercetătorii sunt de părere că într-un asemenea caz, atomii şi moleculele ar trebui să înceteze să interacţioneze unii cu ceilalţi şi să se comporte ca un tot întreg.

Fizicienii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au răcit gazul format din molecule de sodiu şi potasiu până la o temperatură de numai 500 de nanokelvini peste zero absolut (un nanokelvin este o miliardime dintr-un grad kelvin). Zero absolut este egal cu -273,15 grade Celsius, aceasta fiind limita minimă de temperatură pe care o poate avea un corp fizic în univers.

Datorită stabilităţii chimice a moleculelor, gazul răcit a existat 2,5 secunde. Specialiştii sunt de părere că dacă ar putea reduce temperatura la niveluri chiar mai mici, ar putea să observe efectele cuantice, cum ar fi supraconductivitatea şi suprafluiditatea materiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură