Okavango Blue, diamantul rar descoperit în Botswana

O piatra brută de peste 40 de carate, pură, de culoare albastru intens, este primul diamant cu aceste caracteristici găsit în ţara africană.
Diamantul "Okavango Blue"
Diamantul "Okavango Blue" (Okavango Diamond Company)

Okavango Diamond Company (ODC) a expus o piatră şlefuită de 20.46 carate, cel mai mare diamant albastru descoperit vreodată în Botswana, ţară situată în sudul Africii. Diamantele sunt principalul produs de export al Botswanei, reprezentând 80% din PIB.

The Gemological Institute of America (GIA) l-a clasificat astfel: caratele pietrei brute: 41.11; caratele pietrei tăiate: 20,46; culoare: Fancy Deep Blue; tipul: IIb; puritate: VVS2, una dintre cele mai înalte clasificări; tăiat: în briliant oval; rezultatul: unul dintre cele mai rare şi cele mai preţioase diamante din lume.

„Din primul moment în care am văzut diamantul ne-a fost clar că aveam în mână ceva foarte special“, a declarat miercuri 17 aprilie Marcus ter Haar, directorul executiv al ODC. „Toţi cei care au văzut diamantul şlefuit de 20 de carate au fost uimiţi de culoarea sa unică şi îl consideră diferit de oricare altă piatră albastră pe care au văzut-o înainte. Este incredibil de neobişnuit ca o piatră de această culoare şi naturală să vină din Botswana - o descoperire unică în viaţă".

Piatra, tăiată dintr-un material brut de 41,11 carate, a fost recuperată în mina de diamante Orapa.

(Okavango Diamond Company)

Piatra preţioasă tăiată în formă ovală de 20,46 carate a fost denumită "Okavango Blue" în onoarea Deltei Okavango, sit declarat patrimoniu mondial.

Preţul diamantului, care va fi prezentat luna viitoare şi pus în vânzare până la sfârşitul anului, este confidenţial.

Mai multe informaţii: Botswana unveils rare 20-carat blue diamond, the country’s largest ever

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură