Omul si televizorul, prieteni sau dusmani de moarte
Un raport al Nielsen Ratings publicat in decembrie 2009 a aratat ca copiii cu varste intre 2 si 11 ani petrec in medie 25 de ore in fata televizorului. (Manpreet Romana / AFP / Getty Images)
Incepand cu data de 23 ianuarie, orele 18:00, televiziunea nationala a decis sa faca in fiecare duminica o mare bucurie oamenilor insetati de cultura, umor fin si moralitate. “50 de minute cu Plesu si Liiceanu” este o emisiune care "risca" intr-adevar sa aiba un public numeros nu prin subiectele (din nefericire) pe care le abordeaza, ci prin ora la care este difuzata pe micile ecrane. Talk show-ul dintre cei doi se desfasoara antrenant, sub forma de interviu, propunand pasiv un demaraj intelectual, demaraj a carui pedala de acceleratie e greu de gasit pentru cei care s-au obisnuit sa priveasca TV-ul din inertie.
Se poate afirma fara frica de a gresi ca aceasta emisiune este o exceptie de la regula mass-mediei din tara noastra. Ceea ce ne propun majoritatea canalelor media, private sau nu, sunt in mare asa-numitele vedete, acele vedete de-o zi care apar si dispar ca ciupercile dupa o ploaie usoara. Publicul este dresat sa consume, este dresat sa se plictiseasca de aceste ciuperci care, constiente ca au un timp limitat de existenta, se zbenguie feroce in fata camerelor de filmat pentru a capta sufletele inca dezorientate cultural, gratie unui sistem educational de o responsabilitate inexistenta.
Ma gandesc la rolul primordial al mass-mediei moderne care ar trebui sa fie acela de a informa corect asupra evenimentelor din jurul nostru, de a continua demascarea imoralitatii publice si private, reusind astfel sa aduca in prim plan problemele din interiorul sufletului nostru. Din nefericire, marele punct de cotitura al mass-mediei contemporane a fost atunci cand a ales ca in loc sa stimuleze constiinta generala a maselor, sa distreze publicul pana la extrem.
E de-ajuns sa ne cufundam putin si sincer in noi insine si sa ne gandim unde am ajuns noi, ca oameni, cu ajutorul mass-mediei si la impactul determinant pe care il are asupra constiintei noastre. Lucruri care acum 50 de ani erau considerate de-a dreptul grozavii sunt toate posibile si deschise publicului amator de informatie la o simpla apasare de buton. Incet-incet, toleram aceste grozavii cu strangere de inima, devenim apoi indiferenti si, mai apoi, le consideram normale, ba chiar le luam drept model.
Criminalii, starurile porno si stirile pline varf cu cadavre ne-au invadat pana si cel mai intim colt al caminului nostru. Ar fi simplu sa scapam de toti daca ne-am dori asta, prin simpla apasare a aceluiasi buton cu care le-am invitat. Dar, culmea, ceva ne indeamna sa alegem butonul care da sonorul mai tare. Sunt prea multi cei care nu stiu sa-si mai puna intrebarea daca actiunile si gandurile lor sunt potrivite sau nu. Mentalitatile sunt deja formate si prea greu sa fie luminate cu ceva, dar ce facem cu copiii nostri? Cu mintea lor fragila? Si cum isi mai poate cineva educa copilul printre asemenea grozavii? Cum ii mai poate ciopli acei sapte ani de acasa? Printre toate aceste bombardamentele informationale, e nevoie de un discernamat destul de mare chiar si pentru a ne da seama ce anume inseamna cu adevarat educarea unui copil.
Inainte ca omul sa stie ca in lume exista criminali, staruri porno si cadavre, el trebuie sa-si invinga fricile, sa-si stapaneasca invidia, ura, nevoile animalice, si multe alte erori similare!
Exista acei oameni extraordinari care reusesc sa iasa din acest vartej involutiv de notiuni gresite si actiuni mecanice? Si daca da, unde?
Se spune ca nu locul fizic este factorul determinant. De cand e lumea si pamantul, omul are o cheie magica; o cheie care deschide toate usile, indreapta toate gandurile si pe care omul a uitat sa o foloseasca. Acea cheie se gaseste intotdeauna in interior. Inainte ca omul sa cunoasca exteriorul, el trebuie sa-si cunoasca interiorul; inainte ca omul sa stie ca in lume exista criminali, staruri porno si cadavre, el trebuie sa-si invinga fricile, sa-si stapaneasca invidia, ura, nevoile animalice, si multe alte erori similare. Numai apoi se poate numi el om si numai apoi poate el sa cunoasca celelalte lucruri care apartin de exterior. Altfel risca sa fie invadat de ele si sa se piarda sufocat dupa perdeaua ignorantei.
Emisiunea de 50 de minute a lui Liiceanu si a lui Plesu nu abordeaza teme mistice, dar incurajeaza omul sa iasa din carapacea de reflexe mentale si sa acorde o mai mare importanta gandului. Vorbind despre importanta cititului si ce anume este cartea pentru om, ce este invidia si ura, ce inseamna frica, cele 50 de minute ajung sa fie o emisiune in fata careia e indicat sa stam, sa ascultam si sa ne cultivam interiorul chiar si impreuna cu copiii.
