ONU condamnă anunţul talibanilor privind ofensiva de primăvară

Luptători talibani în Afganistan
Luptători talibani în Afganistan (Getty Images)

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat anunţul talibanilor privind lansarea ofensivei de primăvară, precizând într-o declaraţie unanimă că acţiunea va produce din nou suferinţă inutilă şi noi pagube poporului afgan.

Talibanii şi-au lansat ofensiva de primăvară în 12 aprilie, chiar dacă ONU a ridicat interdicţiile de călătorie aplicate unui număr de 11 lideri talibani de top cu scopul de a facilita discuţiile de pace cu SUA, potrivit RFE/RL.

Negociatorii americani şi talibani au desfăşurat câteva runde de discuţii de pace în Qatar şi o delegaţie afgană urmează să se întâlnească în această săptămână cu militanţii.

Într-o declaraţie publicată luni, Consiliul de Securitate “a cerut tuturor părţilor conflictuale să folosească oportunitatea pentru a începe un dialog şi negocieri esenţiale care să rezulte într-o soluţie politică”.

Talibanii au lansat atacuri în apropierea oraşului nordic Kunduz şi în Kabul în 13 aprilie, la câteva ore după anunţul referitor la ofensivă.

Zalmay Khalilzad, delegat special al SUA care conduce acţiunile Washingtonului de soluţionare paşnică a conflictului din Afganistan, a declarat că anunţul talibanilor este “necugetat”.

Talibanii au refuzat mult timp să discute în mod oficial cu guvernul din Kabul, afirmând că acesta este o “marionetă” a Occidentului.

Totuşi, talibanii urmează să se întâlnească cu o delegaţie afgană care va include oficiali guvernamentali, politicieni din opoziţie şi reprezentanţi ai societăţii civile. Întâlnirea va avea loc în capitala Qatarului, Doha, în perioada 19-21 aprilie.