Operaţiune în largul mării: Poliţia italiană arestează 11 muntenegreni pentru trafic de haşiş

Ambarcaţiune a carabinierilor italieni
Ambarcaţiune a carabinierilor italieni (Captură Imagine)

Poliţia italiană a declarat joi că a descoperit 20 de tone de haşiş în valoare de aproximativ 200 milioane de euro în rezervoarele de combustibil ale unei nave operate de cetăţeni muntenegreni ce a fost oprită în apele internaţionale şi escortată în cele din urmă în Sicilia.

Drogurile au fost puse în 650 de pungi şi ascunse în două rezervoare, a precizat poliţia. Cei 11 muntenegreni ai echipajului navei care naviga sub pavilion panamez au fost arestaţi pentru trafic internaţional de droguri, a precizat poliţia, potrivit RFE/RL.

Nava de cercetare şi control Remus a plecat din Insulele Canare şi se îndrepta spre Egipt şi Turcia, însă o echipă de supraveghere a poliţiei a indicat că nava şi-a închis transmiţătorul de poziţie în apropierea coastei Africii de Nord, ridicând suspiciuni.

Cu permisiunea autorităţilor panameze, poliţia italiană a susţinut că a confiscat nava în apele internaţionale în 31 iulie şi a escortat-o în portul sicilian Palermo. Acolo, rezervoarele de combustibil au fost golite şi a fost găsit haşişul în pungi sigilate.

“S-a confirmat din nou că Marea Mediterană este una dintre cele mai mari artere ale lumii pentru traficul ilegal”, a precizat poliţia într-o declaraţie, indicând că operaţiunea a reuşit ca urmare a colectării de informaţii.

Haşişul – care este răşină comprimată de canabis – a provenit din Africa de Nord şi probabil urma să ajungă pe piaţa europeană, au precizat reprezentanţi ai poliţiei.

Marocul este cel mai mare producător de haşiş din lume şi, de regulă, acest drog este introdus ilegal în Europa prin Spania, potrivit Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe