Opinia antrenorilor: România-Olanda nu este un meci crucial

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României
Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat luni într-o conferinţă de presă că echipa României are şanse reale să obţină locul doi în grupa de calificare la Cupa Mondială din 2014, dar a precizat că îşi doreşte o victorie în meciul cu Olanda, care ar facilita o clasare pe prima poziţie. "Şansele la locul doi sunt acum reale, dar noi ne dorim să câştigăm grupa, pentru ca la baraj nu ai nicio siguranţă că te califici. Ştiu că e foarte greu, pentru că jucăm împotriva unei forţe a fotbalului mondial. Dacă vom câştiga, logic putem fi consideraţi favoriţii grupei, pentru că vom fi pe primul loc, dar nu ar fi nimic sigur, pentru că în primăvară ne aşteaptă alte două meciuri extrem de grele", a spus Piţurcă.

Victor Piţurcă a afirmat că echipa Olandei este avantajată de faptul că a evoluat vineri împotriva Andorrei şi astfel şi-a putut odihni o parte dintre titulari. "Suntem puţin dezavantajaţi faţă de adversarii noştri pentru că am avut un meci dificil cu Turcia şi de aceea sper ca jucătorii să fie apţi sută la sută din punct de vedere fizic. În schimb, Olanda a avut un adversar mai facil şi este un avantaj pentru că a putut să-şi menajeze câţiva jucători, dar la un astfel de meci motivarea trebuie să fie la cel mai înalt nivel şi sper să încheiem anul cu un rezultat pozitiv. Până la urmă aş fi mulţumit şi cu un egal, totul e să nu pierdem, însă noi vrem victoria", a completat Piţurcă.

*

Selecţionerul Louis van Gaal a declarat, luni seară, că pentru Olanda, dar şi pentru România, meciul de marţi, din grupa D, este important, dar nu este decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială din 2014. "Am văzut şi meciul cu Estonia, acela a fost previzibil. Mi-a plăcut cum a jucat contra Turciei, foarte bine organizaţi, au avut contraatacuri foarte bine. Este doar un meci important, nu unul crucial. Vom juca şi acasă contra României, dar pentru ambele echipe este foarte important să ocupe locul 1 în grupă. Nu este problema mea dacă Mutu va juca titular sau nu. Şi eu am fost un fotbalist semiprofesionist şi îmi plăcea să joc numai pe stadioane pline. Jucătorii sunt obişnuiţi să joace în asemenea condiţii, se va juca pe un stadion impresionant, gazonul este minunat şi toate condiţiile sunt create. Noi suntem pe locul 6 în clasamentul FIFA, România pe 46, aşa că e normal ca românii să ne considere favoriţi, dar România a învins în Turcia şi nu era favorită, fotbalul este imprevizibil. Va fi greu pentru că Olandei i-a fost greu s-o bată pe România în deplasare, acum va avea şi 50.000 de oameni dar şi tineri dornici să-şi depăşească condiţia. Aveţi stele în echipă care în acest moment nu sunt cunoscute, dar pe viitor vor fi", a declarat Van Gaal. Întrebat ce jucător a remarcat din naţionala României, Van Gaal a răspuns: "Nu-mi place acest fel de întrebare, asta înseamnă că aş spune numele unui jucător de care sunt interesat. Eu remarc modul foarte organizat al naţionalei, Piţurcă este un antrenor foarte bun, care a reuşit să ducă la bun sfârşit procesul de creare a echipei"

Echipa naţională a României va întâlni Olanda, marţi, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2014, cele două echipe fiind neînvinse şi ocupând primele locuri ale Grupei D cu maximum de puncte, după câte trei meciuri.