Opinie: Guvernarea de la Chişinău va supravieţui dacă devine parte a NATO

În prezent există posibilităţi reale ca R. Moldova să ajungă parte a NATO în următorii ani, chiar dacă acest lucru nu e declarat oficial de cei ce deţin puterea la Chişinău, susţine Dumitru Spătaru.
Steag NATO.
Steag NATO. (Getty Images)

Dumitru Spătaru scrie într-un editorial că Republica Moldova nu a fost niciodată mai aproape de NATO ca acum. În opinia sa, o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO în următorii ani ar fi un scenariu din ce în ce mai realist.

Potrivit autorului, dacă Ucraina va ajunge să fie membru NATO, atunci va apărea un interes şi mai mare din partea Organizaţiei Nord-Atlantice în privinţa teritoriului dintre Prut şi Nistru. ”Având interesul de a extinde NATO în această regiune, SUA nu doar că ar închide ochii la multe păcate ale guvernării de la Chişinău, dar şi ar putea influenţa UE să închidă şi ea ochii şi chiar să accepte să mai acorde o perioadă sprijin puterii actuale din RM”, a adăugat editorialistul citat de tribuna.md

Interesul guvernării de la Chişinău pentru aderarea la NATO ar rezulta din dorinţa de a se menţine la putere „în condiţiile în care actuala guvernare e certată cu Rusia şi cu Uniunea Europeană, unica sa şansă de a nu fi „strivită”, de a supravieţui este să se lipească de o mare putere internaţională. Aceasta e SUA sau NATO”, este de părere Dumitru Spătaru, menţionând că potrivit unor calcule, Vlad Plahotniuc deja ar controla peste două treimi din Parlamentul de la Chişinău ceea ce îi va permite să modifice Constituţia, care prevede că Republica Moldova e un stat neutru şi, prin urmare, nu poate adera la NATO.

Dumitru Spătaru consideră că presupunerile aderării R. Moldova în următorii ani la NATO nu ar fi chiar lipsite de sens şi merită tratate cu maximă atenţie. Cu atât mai mult ca în această logică s-ar înscrie şi tensionarea evidentă a relaţiilor cu Rusia în ultima perioadă, dar şi eforturile depuse în comun de autorităţile Moldovei şi Ucrainei pentru a schimba situaţia legată de problema transnistreană, care provoacă critica Tiraspolului şi a Moscovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe